Intervenţia jandarmilor la un apel de urgenţă

Written by admin. Posted in Social

Tagged: , , ,

Published on august 28, 2014 with No Comments

 

Miercuri, 27 august a.c., în jurul orei 2100, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad a fost solicitată intervenţia unui echipaj, în zona străzii Cometei din municipiul Arad.

La adresa precizată, jandarmii au identificat persoana care a făcut apelul, respectiv o femeie în vârstă de 28 de ani. Aceasta a reclamat faptul că bărbatul cu care se află în relaţie de concubinaj, în repetate rânduri a provocat scandal iar pentru acest fapt i-a solicitat să plece. Bărbatul, aflat vizibil sub influenţa alcoolului, i-a adresat femeii injurii şi expresii jignitoare.

Jandarmii au stabilit identitatea bărbatului iar, după verificări, a rezultat că este vorba de Doru M., în vârstă de 37 de ani, din municipiul Arad. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 200 lei, conform prevederilor Legii nr. 61/1991 republicată.

No Comments

Comments for Intervenţia jandarmilor la un apel de urgenţă are now closed.