Ilie Cheșa : Bîlcea nu pricepe că este plătit pentru cu totul altceva, nicidecum pentru a face agitație electorală în zona centrelor comerciale

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , ,

Published on aprilie 09, 2020 with No Comments

Arădenii nu au nevoie de propagandă politică și de bezele electorale de la Sergiu Bîlcea, ci de coordonarea eforturilor tuturor factorilor de decizie locali pentru adoptarea de măsuri ferme în lupta cu pandemia. Pentru că gestul lui Bîlcea de a distribui, cu mult tam-tam, măști de protecție din partea PNL Arad, este ca și cum Gheorghe Flutur ar începe acum să împartă măști la Suceava, spune președintele organizației municipale PSD Arad, Ilie Cheșa.

„Bîlcea nu a înțeles nici acum că este plătit pentru cu totul altceva, nicidecum pentru a face agitație electorală în zona centrelor comerciale, mimând preocuparea, cu branding de partid. Dacă PNL și liderii săi locali, doreau să fie cu adevărat utili comunității ar fi renunțat, din proprie inițiativă, la agenda festivistă a instituțiilor din subordine în favoarea achiziționării, pe linie oficială, de măști și mănuși de protecție pentru toți arădenii. Adică exact ceea ce am propus noi la nivelul Consiliul Județean. Așa campania liberală se transformă într-un act pur propagandistic, în condițiile dramatice în care se impune depolitizarea totală a tuturor demersurilor oficiale”, spune Ilie Cheșa.

Biroul de Presă al PSD Arad

No Comments

Comments for Ilie Cheșa : Bîlcea nu pricepe că este plătit pentru cu totul altceva, nicidecum pentru a face agitație electorală în zona centrelor comerciale are now closed.