FotoClubPro Arad la Salonul Naţional de Fotografie Turistică, ediţia XIX -a

Written by admin. Posted in Cultura

Tagged: , , , ,

Published on noiembrie 12, 2014 with No Comments

În perioada 15 iulie – 09 noiembrie 2014, a avut loc ediţia a XIX-a a concursului – expoziţie Salonul Naţional de Fotografie Turistică, salon organizat de Revista “Vacanţe&Calătorii” şi Fundaţia Amfiteatru, având ca parteneri printre alţii Asociaţia Artiştilor Fotografi din România.

Tema ediţiei a XIX-a a Salonului Naţional de Fotografie Turistică a fost TURISMUL RESPONSABIL ÎN GRĂDINA CARPAŢILOR, având un număr de şapte categorii de concurs, după cum urmează :
I. Natură şi biodiversitate
II. Pulsul comunitaţilor
III. Expresii culturale
IV. Meşteşuguri
V. Viaţa la sat
VI. Fenomene urbane
VII. Turism şi sănătate

Concursul de fotografie s-a vrut a oferi o viziune în imagini a potenţialului României pentru practicarea unui turism responsabil.

Juriul a fost format din Eugen Negrea – Preşedinte, Asociaţia Artiştilor Fotografi din România,
Vlad Eftenie – fotograf profesionist ,Costas Dumitrescu – fotograf profesionist ,Dragoş Turlescu – fotograf profesionist.Din fotografiile inscrise în concurs, juriul a selectat 300 de fotografii, care vor fi expuse in cadrul Salonului Naţional de Fotografie Turistică în data de 13 noiembrie iar din aceste fotografii s-au ales locurile 1, 2 şi 3 din fiecare categorie, precum şi Marele Premiu.

La acest concurs, colegul nostru FLAVIAN SAVESCU a participat cu un număr de cinci fotografii la categoria “Natură şi biodiversitate” şi alte cinci fotografii la categoria “Viaţa la sat”, reuşind să câştige locul 1 la categoria “Natură şi biodiversitate” precum şi Marele Premiu, urmând a fi invitat să îsi prezinte lucrările intr-o expoziţie personală în cadrul ediţiei următoare a Salonului Naţional de Fotografie Turistică.

No Comments

Comments for FotoClubPro Arad la Salonul Naţional de Fotografie Turistică, ediţia XIX -a are now closed.