Dorel Căprar: „Administrația Falcă e ZERO la capitolul fonduri europene și în 2018“

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , ,

Published on februarie 05, 2018 with No Comments

Administrația PNL a reușit „performanța“ de a duce Aradul pe ultimele locuri în ceea ce privește sumele atrase de la Uniunea Europeană, în ultimii ani. Nici 2018 nu face excepție, iar așa cum se poate vedea în bugetul municipiului, și în acest an vom avea un mare ZERO, în dreptul fondurilor europene atrase.

„Administrația PNL condusă de Gheorghe Falcă ne-a obișnuit în ultimii ani cu politica sa falimentară, de a îngropa Aradul în datorii, în loc să apeleze la fonduri europene nerambursabile.

Din păcate, nici 2018 nu face excepție, iar cei care au avut curiozitatea să răsfoiască bugetul municipiului pentru acest an vor vedea că avem un mare ZERO în dreptul fondurilor europene. Dacă e vorba de Fondul European de Dezvoltare Regională, avem ZERO atât în dreptul plăților ce urmează a fi efectuate în anul curent, cât și în dreptul plăților aferente anilor anteriori. Că e vorba de Fondul Social European, din nou ZERO, atât pentru 2017, cât și pentru 2018. Aceeași situație în cazul programelor comunitare finanțate în perioada 2007-2013 și a celorlalte programe care în prezent se află la dispoziția administrațiilor locale.   

Singurul proiect serios pe fonduri nerambursabile externe este cel de cooperare româno-elvețian, însă acesta este derulat de Ministerul Dezvoltării, Primăria Arad fiind doar beneficiar. Chiar și în acest proiect, administrația condusă de Gheorghe Falcă și-a arătat limitele, nefiind în stare de aproape trei ani de zile să realizeze investițiile finanțate de acest program.

Administrația PNL condusă de Gheorghe Falcă și-a demonstrat incompetența și atunci când a pierdut proiectul de reabilitare a Teatrului de Stat „Ioan Slavici“ cu fonduri europene sau când a ales să împrumute Aradul cu zeci de milioane de euro pentru proiectul de regenerare urbană, deși avea la dispoziție programe finanțate de Uniunea Europeană. Aceeași administrație PNL se dovedește incompetentă acumulând un excedent de 44 de milioane de euro. Cu această sumă, s-ar fi putut realiza o serie de investiții necesare ridicării nivelului de confort al cetățenilor din municipiul Arad.

Gheorghe Falcă și ceilalți pedeliști vopsiți în liberali sunt specialiști doar la gargara politică, știu doar să dea vina pe alții pentru nereușitele lor, să arunce pe piață minciuni de genul poveștii cu cele 16 milioane de euro furate de guvern. La atât se pricepe Gheorghe Falcă și gașca din jurul său. E destul pentru a conduce un oraș de talia Aradului ? Noi spunem că nu, ba chiar din contră, ultimii 14 ani ne-au demonstrat că o astfel de administrație nu poate fi altceva decât o frână în calea dezvoltării Aradului“, declară președintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar. 

 

 

Biroul de Presă al PSD Arad

No Comments

Comments for Dorel Căprar: „Administrația Falcă e ZERO la capitolul fonduri europene și în 2018“ are now closed.