Documentaţia destinată amenajării depozitului de deşeuri inerte din zona Fântânele, aprobată

Written by admin. Posted in Social, Top News

Tagged: , , ,

Published on septembrie 03, 2018 with No Comments

În ședința Consiliului Local al Municipiului Arad din data de 3 septembrie 2018,  a fost aprobat proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiei de urbanism pentru obiectivul de investiție: Amenajare depozit deșeuri inerte, în zona Fântânele.

În contextul actual al problemei gestionării deșeurilor inerte și având în vedere necesitatea implementării unei soluții viabile, în acord cu normele europene de protecție a mediului, Direcția Tehnică a Primăriei Municipiului Arad, prin Serviciul Investiții și Dezvoltare Imobile, a formulat un program în vederea demarării investiției pentru amenajarea unui depozit destinat deșeurilor inerte din municipiul Arad.

Amenajarea depozitului de deşeuri inerte în locaţia propusă de municipalitate a stârnit numeroase discuţii în plenul şedinţei CLM, mai ales că în sală au fost prezenţi şi câţiva locuitori din Fântânele şi Sânicolau Mic.

„Evident că proiectul municipalităţii a generat foarte multe discuţii, alimentate de frica locuitorilor din zonă de a nu se depozita gunoi menajer sau deşeuri periculoase. Nu este cazul. Este vorba despre deşeuri inerte. Dar aşa cum am precizat în şedinţă, imediat după ce am obţinut votul, statul român are în proprietate peste 1000 ha şi i-am rugat pe consilierii PSD să facă demersurile necesare pentru a obţine o suprafaţă rezonabilă de câteva hectare pentru a amenaja depozitul în altă parte.” a declarat viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.

Cu privire la acest subiect, doamna Lilioara Stepănescu, secretar al Primăriei Municipiului Arad, a precizat:  “În primul rând doresc să comunic faptul că există avizul Agenței de Protecție a Mediului. Acest depozit de deșeuri inerte se realizează chiar la cererea expresă a autorităților din domeniul mediului. Subliniez că nu a fost simplu de găsit un teren potrivit deoarece este necesar ca acesta să fie din altă categorie de fertilitate decât categoria I și a II-a. Terenul în discuție a fost și este arabil, în extravilan. Avem toate avizele prevăzute de lege, inclusiv cel de la Ministerul Agriculturii, care subliniază faptul că este în categoria a III-a de fertilitate. Am înțeles că unii oameni se așteaptă să fie vorba despre deșeuri biodegradabile. Nu este cazul. Este vorba despre deșeuri inerte. Nu fac parte din categoria celor periculoase, nici nepericuloase. Potrivit legii, deșeul inert este acela care nu se supune transformării și nu prezintă pericol pentru sănătatea populației.”

Necesitatea implementării proiectului rezidă în dezvoltarea recentă a orașului, în toate domeniile de activitate economică și socială, preponderent în activitatea de construcții.

“Necesitatea acestui depozit de deșeuri inerte a apărut din legislația care reglementează aceste aspecte. Depozitul propus este destinat acestui tip de deșeuri : betoane, cărămizi, țiglă, rezultate din construcții. În avizul pe care îl avem, cu privire la mediu, sunt cuprinse toate etapele, înclusiv modul de operare și de monitorizare pe parcursul realizării depozitării deșeurilor inerte. Din nefericire, la momentul de față, mare parte din deșeurile rezultate din construcții le găsim aruncate pe terenuri adiacente drumurilor”, a subliniat doamna Elena Portaru, Director al Direcției Tehnice din cadrul Primăriei Municipiului Arad.

Prin prezentul proiect municipalitatea arădeană urmărește gestionarea deșeurilor rezultate în urma construcțiilor și demolărilor, promovarea unei abordări corecte, integrate a managementului deșeurilor din construcții și demolări, și îmbunătățirea modului de gestionare a deșeurilor produse, în scopul reducerii cantităților de deșeuri depozitate și îmbunătățirea condițiilor de mediu.  În prezent, depozitul A.S.A. Arad nu primește spre depozitare/tratare deșeuri din construcții și demolări întrucât nu dispune de facilitățile necesare.

No Comments

Comments for Documentaţia destinată amenajării depozitului de deşeuri inerte din zona Fântânele, aprobată are now closed.