Concert Simfonic

Written by admin. Posted in Cultura

Tagged: , ,

Published on mai 22, 2017 with No Comments

Dirijor DORIN FRANDEŞ

Solist FLORIN GHERGHEL

 

Program

George Enescu Balada pentru vioară şi orchestră

Fritz Kreisler Schön Rosmarin, Liebesleid, Liebesfreud

Edward Elgar Salut d’amour op.12

John Williams Tango (Por Una Cabeza)

Georges Bizet Carmen Suitele pentru orchestră nr. 1 şi 2

 

 

 

 

Atenţia pe care concert maestrul orchestrei simfonice, violonistul Florin Gherghel, o acordă miniaturilor muzicale şi recurenţa acestora în repertoriul pe care îl etalează în faţa publicului de concert, sunt argumentele care stau la temelia ultimului program simfonic al lunii mai, un eveniment preluat de dirijorul Dorin Frandeş şi organizat în Sala Cercului Militar, în seara de 25 Mai 2017, la ora 19.00.

Pentru noua sa apariţie solistică, Florin Gherghel reia partituri de George Enescu, Fritz Kreisler, Edward Elgar sau John Williams, inspirate din tematici diverse, toate concepute să afişeze bravura, acrobatica instrumentală dar şi o doză mare de expresivitate, în timp ce programul simfonic continuă după pauză cu Suitele Carmen de Georges Bizet, colecţii ale celor mai faimoase extrase ale operei, realizate postum de  Ernest Guiraud, prietenul compozitorului şi co-semnatar al spectacolului.

Lumea sonoră a baladei lui Enescu, aceea a melodiilor vechi vieneze – Schön Rosmarin, Liebesleid sau Liebesfreud  – transpuse în violonistica lui Kreisler, delicata declaraţie de iubire  semnată de Elgar  la capăt de secol XIX, sau  Por una Cabeza, tangoul lui Carlos Gardel, preluat în versiunea concertantă a marelui creator de muzică de film, John Williams, sunt marile atracţii ale acestei ultime săptămâni de Mai, o săptămână plină de  sunet şi culoare, perfect asortată la cromatica anotimpului.

No Comments

Comments for Concert Simfonic are now closed.