Cazul minorului agresat de polițiștii din Fiscut în atenția DGASPC Arad

Written by admin. Posted in Social

Tagged: , , ,

Published on martie 30, 2015 with No Comments

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad precizează că, în cazul minorului în vârstă de 16 ani, aflat în plasament familial, la bunică, acestuia i se oferă pe lângă servicii rezidenţiale evaluare şi consiliere psihologică de către specialiştii instituţiei noastre.

Menţionăm că DGASPC Arad oferă aceste servicii la solicitarea tânărului şi cu acordul bunicii, până la clarificarea situaţiei sale. Acestuia i se acordă sprijin şi asistenţă în toate demersurile pe lângă autorităţile publice, inclusiv el va fi însoţit de reprezentanţii noştri la audierile care vor avea loc la organele de cercetare penală, precum şi cu ocazia evaluării la Serviciul de Medicină Legală.

Vă reamintim că vineri, 27.03.2015, în jurul orelor 13.00, la sediul DGASPC Arad s-a prezentat  un minor, în vârstă de 16 ani, domiciliat în satul Fiscut, comuna Şagu. Acesta a depus o sesizare cu privire la faptul că a fost agresat, după cum susţine, în sediul Postului de Poliţie Şagu, cu ocazia audierii sale de către reprezentanţii postului local de poliţie. În acest sens, minorul a prezentat acte medicale doveditoare, în care se arată că acesta este victima unei agresiuni, fiind diagnosticat cu o contuzie abdominală prin heteroagresiune fizică.

 

No Comments

Comments for Cazul minorului agresat de polițiștii din Fiscut în atenția DGASPC Arad are now closed.