Lucrările de modernizare a drumurilor Beliu – Archiş şi Cărand – Prunişor sunt în plină desfăşurare. Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad a fost pe teren să verifice stadiul lucrărilor. „Fiecare tronson de drum are…
Datorită interesului crescut pentru cursul de Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, vine în sprijinul companiilor și instituțiilor publice prin organizarea unui CURS DE INSTRUIRE. Vă facem…
Marți, 23 iulie 2019, la Primăria municipiului Arad a avut loc o întâlnire specială, în cadrul căreia s-au discutat detaliile unui eveniment spectaculos ce urmează să aibă loc în localitatea de pe malul Mureșului anul…
Sâmbătă, 20.07.2019, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publica si Circulație 1 au aplicat o sancțiune în cuantum de 1501 lei pentru încălcarea prevederilor HCLM 162 din 2006 privind gospodărirea municipiului. GR, cu vârsta de…
În maxim o lună de zile ar putea începe lucrările de reabilitare a uneia dintre cele mai reprezentative clădiri din municipiul Arad. Este vorba despre edificiul în care funcţionează azi Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”.…
Consiliul Județean Arad a participat, prin directorul executiv al Direcției de Comunicare și Strategii, dr. Andrei Ando, la atelierele de lucru organizate la Brașov de Ministerul Turismului, în vederea realizării unui ghid al Organizațiilor de…
Sâmbătă, 13 iulie, ora 18.00, în arealul Bisericii Grădiște I, strada Petru Rareș, se va desfășura a XI-a ediție a Festivalului Românilor de Pretutindeni. Evenimentul va reuni grupuri folclorice ale românilor din Timoc – Serbia,…
Sute de arădeni au apreciat şi aplaudat elevii de 10 ai Aradului. Cei patru tineri care au obţinut note maxime la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat au avut parte de un moment de recunoaştere publică a…
Sâmbătă, 27.07.2019, între orele 10:00 – 13:00, vă invităm la ediția VIII a târgului de adopție canină ce va avea loc în Parcul Chinologic din Subcetate lângă Activ Club, pe strada Infanteriei nr.04. Persoanele interesate…
Camera de Comerţ Arad organizează în perioada 15 iulie – 20 august 2019, cursul INSPECTOR RESURSE UMANE. Programul se adresează persoanelor care doresc să se califice în întocmirea și gestionarea documentelor ce țin de evidența…
Au parcat la voia întâmplării, blocând traficul rutier sau accesul la trecerile de pietoni și s-au ales cu automobilele ridicate. 9 conducători auto sunt amendați de polițiștii locali cu atribuții de circulație pe drumurile publice,…
Direcţia de Asistenţă Socială Arad, organizează, la sediul instituției, Arad, Calea Radnei nr. 250, concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a unor posturi contractuale de execuţie vacante, în data de 01.08.2019 ora 10:00,…
Astăzi la Ineu, va avea loc un eveniment dedicat Canalului Morilor, organizat de către administrația locală și Consiliul Județean Arad. „Vrem să repunem în valoare acest obiectiv. Cred că va fi de mare ajutor în…
Începând de săptămâna aceasta dialogurile dintre poliţiştilor locali şi cetățeni vor fi înregistrate! Totul este posibil datorită celor 20 de camere video care sunt în dotarea angajaţilor pe linie de ordine publică şi ai celor…
Cinci arădeni care au parcat neregulamentar pe spaţiile verzi de pe străzile Ulmului, Lăcrămioarelor și Tiberiu s-au ales cu amenzi. Luni, 8 iulie 2019, polițiștii locali ai Serviciului Ordine Publică și Circulație au sancţionat contravenţional…
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad organizează în perioada 8 – 10 iulie 2019, cursul DIPLOMAŢIE ŞI PROTOCOL. Cursul se adresează funcționarilor din administrația publică (centrală și locală), dar și altor categorii socio-profesionale interesate…
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad va beneficia de un nou și modern cămin studențesc, finanțarea fiind una guvernamentală pe linia Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Compania Națională de Investiții. Prin Programul Național de…
Consiliul Județean Arad a folosit la întreaga sa capacitate programul Interreg. Proiectul nostru strategic îl reprezintă investițiile în modernizarea drumurilor județene transfrontaliere, acolo unde am obținut suma destinată tuturor județelor din România incluse în acest…