Președintele Consiliului de Administrație al Administrației Zonei Libere Curtici-Arad, dr. Andrei Ando, a declarat astăzi că există încă o veste bună în ce privește dezvoltarea activității Regiei. După o lungă perioadă în care au fost…
Început încă din primii ani după Revoluție, la nivel național, procesul de reformă în domeniul protecţiei copilului din România a fost reglementat în mai multe rânduri, 1997 fiind anul nașterii actualelor Direcții Generale de Asistență…
Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, și Vasile Borha, directorul Companiei de Apă Arad, au avut o întâlnire cu Gheorghe Dărău, primarul comunei Hălmagiu, pe tema proiectelor de dezvoltare a comunei. Printre aceste proiecte se…
Așteptarea a luat sfârșit! Arad Open Air Festival dă drumul la distracție vineri, 8 iulie, iar participanții sunt așteptați începând cu ora 18:00. Timp de 3 zile, petrecăreții sunt așteptați la deja cunoscutul Aeroport…
Macea găzduiește, în perioada 8-9-10 iulie 2022, cea de a XII-a ediție a Festivalului Părădăicilor, un eveniment organizat de Consiliul Județean, Centrul Cultural Județean, Primăria și Consiliul Local Macea, în colaborare cu Asociația Experiența Multisport. …
Consiliul Județean Arad se preocupă permanent de identificarea și promovarea potențialelor proiecte de dezvoltare din județ. Unul dintre obiectivele de valoare ale județului, pentru care Consiliul Judeţean caută soluţii de ani de zile, îl reprezintă…
Noul spital de Oncologie, pe care Consiliul Județean îl construiește în municipiul Arad, a ajuns la capitolul finisărilor exterioare. Concomitent se lucrează și în interior, iar pasul următor va fi mobilarea spitalului. Odată cu finalizarea…
În aceste zile, Asociația „Regiunea Verde” din raionul Ocnița, l-a premiat pe arădeanul Antoniu Martin pentru contribuția la dezvoltarea relațiilor instituționale dintre acest raion și județul Arad, precum și pentru promovarea imaginii europene a Republicii…
Ca urmare a instituirii codului roșu de caniculă, Consiliul Județean suspendă temporar circulația autovehiculelor cu un tonaj mai mare de 20 de tone, între orele 12-18. Restricțiile de circulație, impuse conform Hotărârii Consiliului Județean Arad…
EUR (300 milioane RON) pentru sprijinirea întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul transportului rutier de mărfuri și persoane în contextul invaziei Ucrainei de către Rusia. Măsura adoptată de România Scopul schemei este de a…
Consiliul Județean Arad a adus 10 milioane de euro, fonduri nerambursabile, pentru combaterea și diminuarea efectelor pandemiei. Facem referire la cinci proiecte, unul dintre ele vizând creșterea capacității de protecție și prevenție la nivelul a…
„Actul de Justiție este complet doar prin recuperarea prejudiciilor și confiscarea beneficiilor realizate prin săvârșirea de infracțiuni” – este ideea care l-a determinat pe Mihai Pașca, secretar de stat în Ministerul Justiției, să se implice…
Modificările de ordin climatic din ultima perioadă (temperaturi ridicate, valurile de căldură ce urmează ploilor abundente), dar și intensificarea circulației de călători și mărfuri reprezintă factori favorizanți pentru apariția epidemiilor. Ca urmare, este importantă informarea…
Lucrarea, derulată în cadrul contractului CL1 Reabilitare reţele apă în Municipiul Arad, continuă pe strada Vasile Milea, tronson cuprins între intersecția cu strada I.C. Brătianu şi intersecția cu strada Sabin Drăgoi şi constă în…
Miercuri, 29 iunie 2022, începând cu ora 15:00, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad organizează conferința cu titlul „Numărarea și renumărarea steagurilor. Câți Caragiale ies la luminație?”, susținută de criticul, eseistul, istoricul și teoreticianul literar,…
Medicamentul Iodură de potasiu 65 mg comprimate este utilizat în scopul blocării eficace a absorbției radioactive, fiind necesară administrarea lui cât mai curând posibil după expunerea la radiații. Ministerul Sănătății va distribui populației medicamentul, în…
Peste 10 000 de arădeni au fost duminică la Ghioroc, la deschiderea Festivalului de Vară (Summer Fest). Evenimentul a devenit deja o tradiție în calendarul estival național. El este organizat de Primăria Ghioroc, Liga Studenților…
În weekend-ul trecut, s-a derulat încă o ediţie a „Zilelor Şiriei”, sărbătoare care s-a bucurat de participarea a mii de oameni atât din localitate cât și din alte zone ale judeţului. Autorităţile au reuşit să…
Eveniment de referință în calendarul acțiunilor culturale și sociale ale Județului Arad, ”Zilele Șiriei” desfășurat în perioada 24 – 26 iunie a.c. a adus în fața spectatorilor prezenți, noi elemente de autenticitate și identitate specifice…
Gheorghe Seculici, preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie și Agricultură a județului Arad, a fost reales luni, 20 iunie 2022, în fruntea Camerei Comerţ, Industrie și Agricultură a județului Arad (CCIA Arad), cu majoritate de voturi,…