Consilierul conservator Lia Ardelean a iniţiat o propunere legislativă care vizează acordarea unui sprijin financiar bunicilor care ajută la creşterea nepoţilor, pe care a prezentat-o într-o conferinţă de presă organizată la Palatul Parlamentului. „Propunerea legislativă…
Premierul Victor Ponta a recunoscut, în sfârşit, în faţa liderilor europeni, la reuniunea Consiliul Europei, că nu a adoptat o atitudine corectă în cursul evenimentelor politice din vara anului trecut. Premierul şi-a reafirmat angajamentul de…
Organizaţia municipală a tinerilor social-democraţi (TSD) a reacţionat faţă de planurile administraţiei locale legate de ştrandul „Neptun”. „Ne bucurăm că în urma criticilor noastre şi mai ales în urma reacţiei opiniei publice legate de modul…
Preşedintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, efectuează în aceste zile o vizită oficială în China alături de o delegaţie formată din parlamentari şi lideri PSD. Din grup fac parte Cătălin Nechifor – preşedintele PSD Suceava,…
PDL Arad a scos la înaintare un personaj fără discernământ, Ovidiu Moşneag, să împroaşte cu noroi reprezentanţii PSD Arad. După o tentativă eşuată la o televiziune locală de a expune anumite mesaje propagandistice fabricate de…
“O zi cu primarul” din noul sezon, a debutat astăzi. Alături de edilul şef Gheorghe Falcă, s-au alăturat Daria Crișan, Antonela Smocov și Daniela Ionescu. Dis de dimineaţă au vizitat Ștrandul Neptun și au văzut…
Consilierul judeţean Mircea Purcaru a avut din nou o ieşire mediatică prin care a urmărit un singur scop: să iasă în evidenţă!!! De această dată, „ţinta” a fost drumul Arad-Şiria, tronson cu o istorie intens…
Mircea Purcaru, președintele PC Arad a susținut o conferință de presă în care a vorbit despre starea drumurile din județul Arad. Acesta a afirmat că președintele Consiliului Județean Arad, Nicolae Ioțcu, se plânge de faptul…
Consilierul municipal Ovidiu Moşneag critică duplicitatea şi lipsa de moralitate a deputatului Flavius Măduţa care, într-un interviu în presa scrisă, îşi exprima dorinţa ca politicienii să nu mai mintă. Domnul Măduţa vine şi ne spune…
Astăzi, 23 aprilie 2013, consilierii locali din comuna Târnova sunt chemaţi să voteze proiectul de buget al localităţii. După cum ştiţi, nu este pentru prima dată când am făcut o astfel de convocare, însă…
Poziţia exprimată azi de către PDL Arad cu privire la Congresul PSD arată foarte multă frustrare şi ipocrizie. PSD Arad este astăzi o organizaţie în dezvoltare, care poate arăta rezultate electorale tot mai bune. Liderii…
Guvernul Ponta este atât de preocupat să se organizeze încât emite ordonanţe pe bandă rulantă dar şi modificări la aceste ordonanţe şi rectificări în Monitorul Oficial. Sună haotic şi aşa şi este, însă incoerenţa legislativă…
În urma Adunării Generale a Organizaţiei Municipale PNL Arad, Florin Galiş a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte al organizaţiei pentru un nou mandat. Surpriza alegerilor a constituit-o majoritatea zdrobitoare pe care echipa lui Florin…
Joi, 25 aprilie, de la ora 14.00, consilierii locali municipali se vor întâlni în ședință publică extraordinară. Dacă de cele mai multe ori în ședința extraordinară consilierii aveau de votat până în zece proiecte, de…
PSD Arad nu are nici un membru în conducerea centrală a partidului şi nici măcar unul dintre reprezentanţii Aradului nu şi-a manifestat intenţia de a candida pentru o funcţie de conducere. Organizaţia judeţeană a PDL…
Peste 50 de reprezentanţi ai PSD Arad, delegaţi şi invitaţi, au participat vineri şi sâmbătă la Congresul partidului. După un an 2012 marcat de alegeri şi schimbări politice importante, PSD a optat pentru convocarea unui…
Biroul de Presa al Consiliului Judetean Arad isi asuma eroarea referitoare la numarul actului normativ care instituie obligativitatea obtinerii de catre administratiile locare si judetene a unui aviz de la Trezoreria Statului pentru demararea oricarui…
Senatorul Constantin Traian Igaș a participat la acest sfârșit de săptămână la o întâlnire de lucru a APIA Arad. Întâlnirea s-a desfășurat la Căminul Cultural din Bata. “Am participat la această întâlnire de lucru la…
Florin Galiş a fost reales preşedinte al Organizaţiei Municipale PNL Arad, învingându-l pe Ionel Ciupe, vicepreşedintele liberal, principalul său contracandidat. Scorul a fost de 165 de voturi la 144 în favoarea lui Florin Galiş, care…
Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, se află într-o confuzie totală. De două zile, el face referire la Legea nr 47/15.04.2013. În realitate, Legea nr. 47, publicată de fapt în 14 martie 2013 (pe care…