Consilierii municipali PSD au mari semne de îndoială cu privire la preluarea patrimoniului din parcul Pădurice. „Proiectul de hotărâre aflat la poziţia 21 pe ordinea de zi a şedinţei de mâine cuprinde preluarea patrimoniului pentru…
Prefectul Judeţului Arad, Cosmin Pribac, a participat astăzi la ceremonia de deschiere a anului şcolar de la Colegiul Economic Arad. Alături de ceilalţi invitaţi ai direcţiunii Colegiului, Prefectul Cosmin Pribac a transmis tuturor profesorilor şi…
COMUNICAT DE PRESĂ Aşa cum v-am anunţat, PNL Arad a iniţiat şi derulat un sondaj prin care s-a dorit măsurarea gradului de mulţumire al arădenilor faţă de câteva din realităţile Ştrandului din această vară. Sondajul…
În această dimineaţă, filiala arădeană a Tineretului Social Democrat şi-a desemnat echipa de conducere a organizaţiei la nivel de judeţ. După 2 ani de interimat, Cătălina Muntean a fost aleasă cu unanimitate de voturi în…
Politica corectă, coerentă şi transparentă dusă de Guvernul Ponta face ca aprecierile internaţionale să nu se lase aşteptate. ,,Oficialii europeni, realizând paşii făcuţi de România către o Europă unită, democratică, pun serios umărul la integrarea…
Deputatul PSD Flavius Măduţa continuă demersurile pentru realizarea corectă a două investiţii de interes pentru judeţul Arad. Deputatul Măduţa a primit un răspuns din partea lui Dan Şova, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de…
La următoarea şedinţă de CLM, consilierii municipali vor avea pe masa de lucru documentaţia pentru preluarea celor 27 de străzi de la Ministerul Dezvoltării, care făceau parte din PNDI. „Din moment ce Programul Naţional de…
Tot astăzi, la sediul PDL Arad, senatorul Traian Igaş a ţinut să-şi exprime punctul de vedere, cu privire la impozitul agricol, pe care îl consideră cel mai mare prejudiciu adus de Guvernul Ponta producătorilor agricoli…
În cadrul unei conferinţe de presă, susţinută vineri 13 septembrie a.c. Deputatul Claudia Boghicevici coordonator al Comisiei pentru Muncă a PDL Arad şi membru în Comisia pentru Muncă şi Protecţie Socială din Camera Deputaţilor a…
Începând cu data de 12.09.2013 , la intrarea în sediul Consiliului Judeţean Arad, str. Corneliu Coposu nr. 22, sunt afişate următoarele documente privind : aprobarea structurii serviciilor specifice prin care se constituie veniturile proprii ale…
Guvernul Ponta a adoptat în ultima perioadă o serie de măsuri care vin în sprijinul unor categorii socio-profesionale, care activează în domenii importante, cum ar fi sectorul informatic. “Instituţiile româneşti de învăţământ superior produc specialişti…
Călin Abrudan, primarul liberal al Ineului, şi-a prezentat bilanţul după primul an petrecut în postura de edil şef al oraşului de pe valea Crişului Alb. După cum se poate observa şi din lista de…
Gheorghe Falcă încearcă prin dezinformări și atacuri să distragă atenția de la problemele pe care trebuie să le rezolve. Replica dată ieri deputatului Flavius Măduța conține unele minciuni grosolane. „Nu este normal ca un primar…
În fața insistenței cu care deputatul PSD Flavius Măduța dezinformează opinia publică în chestiunea școlii gimnaziale Mihai Eminescu din municipiul Arad, suntem obligați să reamintim cum parlamentarul de Arad și-a dovedit din plin competența și…
Consiliul Judeţean Arad, în calitate de beneficiar, anunţă finalizarea proiectului „Promovarea Turismului Arădean prin Circuite Culturale”. Proiectul a fost finanţat de Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013, Axa prioritară 5 „Dezvoltarea durabilă…
PSD Arad constată cu decepție că scrisoarea deschisă adresată de deputatul Flavius Măduța primarului Falcă și consilierilor municipali, pentru rezolvarea problemei școlii generale nr. 1 „Mihai Eminescu‟ nu a primit un răspuns serios, ci a…
Comisia pentru Cultură şi Educaţie a Parlamentului European a adoptat proiectul de aviz cu privire la Bugetul UE pentru anul 2014. Printre modificările propuse de către eurodeputaţi se numără şi creşterea cu 2 milioane euro…
Georghe Falcă, primarul municipiului Arad, i-a dat un răspuns deputatului Flavius Măduța (PSD) care i-a adresat recent o scrisoare deschisă, atât lui, cât și consilierilor locali municipali. Primarul îi sugerează deputatului să-i ia drept exemplu…
Festivalului Minorităților din Arad, ajunsă la cea de a treia ediţie a făcut ca autoritățile să păstreze nivelul ridicat în organizarea acestuia. Amintim că la ediția din acest an a participat și vicepreşedintele Parlamentului European,…
Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, anunţă că în această perioadă vor continua lucrările de întreţinere pentru drumurile Arad- Şiria şi Arad- Felnac. Estimăm aceste costuri la suma de 600.000 lei, bani ce vor fi…