Consilierii municipali PSD Arad vor vota orice proiect de hotărâre care va ajuta la redresarea celor două CET-uri. „Avem pe ordinea de zi un proiect de hotărâre cu privire la răscumpărarea reţelelor de transport a…
Astăzi într-o conferință de presă susținută la sediul ALDE Arad, co-președintele Mircea purcaru a făcut următoarea declarație: „Timşoara va colabora cu Aradul în ceea ce priveşte un viitor pol de creştere în această zonă. O…
Marți, 27 octombrie 2015 a început seria de consultări publice privind actualizarea Planului Urbanistic al Municipiului Arad. Prima întâlnire cu cetățenii pe tema noului PUG al Municipiului Arad a avut loc la Școala Gimazială « Aurel Vlaicu ».…
Guvernul Ponta continuă adoptarea unor măsuri fiscale care au rolul de a stimula investiţiile şi de a crea noi locuri de muncă. A fost devansată cu un an a reducerea impozitului pentru veniturile din dividende,…
PSD a atras atenţia de mai multe ori asupra modului greşit în care administraţia Falcă a administrat cele două CET-uri arădene. Lipsa investiţiilor, incapacitatea de a atrage fonduri europene suficiente pentru retehnologizare şi parazitarea conducerii…
Consilierul judeţean PSD Florin Tripa consideră că, de când a devenit preşedinte interimar al Consiliului Judeţean Arad, Adrian Ţolea are o singură misiune primită de la partid: să facă epurări pe criterii politice. „Domnul Ţolea…
Preşedintele PNR Arad, Ion Stan, îi acuză pe cei care propovăduiesc interesul naţional că, de fapt, fac tot posibiliul pentru distrugerea a tot ceea ce ţine de acesta, pentru a-şi apăra propriile interese. „De 25…
Senatorul Constantin Traian Igaș l-a interpelat pe ministrul Iulian Matache în legătură cu un nou traseu Birchiș – Făget, atât de necesar locuitorilor comunei colegiului său senatorial. Senatorul a făcut acest demers în urma solicitărilor…
Fostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, a fost arestat săptămâna trecută, după ce Parlamentul de la Chişinău a votat ridicarea imunităţii sale. Asupra sa sunt aduse acuzaţii grave de implicare în devalizarea sumei de…
Aradul a găzduit, în perioada 21-22 octombrie, organism în care orașul nostru este membru. AVEC este partener oficial UNESCO, începând din luna mai 2015, titlu care semnifică o recunoaștere a calității acțiunilor acestei rețele. “Prezența…
Guvernul României urmează să adopte mâine ultima rectificare bugetară din acest an. Primul-ministru Victor Ponta a declarat că rectificarea bugetară va fi una pozitivă, dar PNL, prin vocea deputatului Ion Şcheau, consideră că executivul nu…
Guvernul a operat o nouă rectificare bugetară pozitivă, care subliniază, în opinia deputatului Dorel Căprar, parcursul economic bun al României. „Rectificarea bugetară pozitivă arată drumul corect parcurs de guvernarea PSD, arată că reducerea TVA la…
Iustin Șodincă, ales în funcția de viceprimar al comunei Șimand de aproximativ două săptămâni, a vorbit miercuri, într-o conferință de presă ce a avut loc la sediul PNL Arad, despre cum vede el dezvoltarea comunei.…
Ingrid Iordache, preşedintele TSD Arad consideră ieşirea publică a lui Mihai Sturzu la Congresul Naţional al PSD drept nepotrivită, precizând în calitate de lider al organizaţiei arădene de tineret că acesta nu a avut girul…
Consilierul municipal PSD Marin Lupaş este îngrijorat de pagubele pe care unii indivizi le aduc parcurilor arădene. „Consider că trebuie să luăm măsuri pentru a preveni pagubele create de unii indivizi lipsiţi de bun simţ.…
Copreşedintele ALDE Arad, Mircea Purcaru, salută decizia Curţii Constituţionale a României de a elimina din Codul de procedură fiscală un articol care dădea statului dreptul să fure banii contribuabilului, fără ca acesta să fie dator.…
Senatorul Constantin Traian Igaș susține că decizia Curții Constituţionale a României de a obliga statul român să plătească penalizări pentru fiecare zi întârziere în restituirea banilor pe care îi datorează contribuabililor este foarte bine venită,…
Senatorul Constantin Traian Igaș a participat, la invitația primarului Petrică Moldovan, la inaugurarea Căminului Cultural din Conop, localitate aflată în colegiul senatorial. Senatorul de Valea Mureșului a participat la inaugurările obiectivelor din Conop, așa cum…
Partidul România Unită, Filiala Teritorială ARAD a luat act, cu îngrijorare, de demersurile făcute de primarul Gh. Falcă cu privire la alocarea de fonduri din bugetul local in vederea susţinerii unor proiecte fantasmagorice si inutile.…
Staff-ul Alianței Liberalilor și Democraților, reprezentat de copreședintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu, alături de secretarii generali ai partidului, Daniel Chițoiu și Damian Florea, senatorii Varujan Vosganian, Petru Ehegartner și Vasile Nistor au fost prezenți ieri…