Continuă seria de consultări publice privind actualizarea Planului Urbanistic al Municipiului Arad

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , , ,

Published on octombrie 28, 2015 with No Comments

falca

Marți, 27 octombrie 2015 a început seria de consultări publice privind actualizarea Planului Urbanistic al Municipiului Arad. Prima întâlnire cu cetățenii pe tema noului PUG al Municipiului Arad a avut loc la Școala Gimazială « Aurel Vlaicu ». Alături de reprezentanții municipalității sunt prezenți la dezbateri specialiștii care au elaborat documentația, din cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare Teritorială Durabilă “URBAN – INCERC” Bucureşti.

Planul Urbanistic General este o documentaţie care are atât caracter director și strategic cât şi caracter de reglementare,  reprezentând principalul instrument de planificare operaţională, baza legală pentru realizarea programelor şi acţiunilor de dezvoltare ale unei localități. Prin actualizarea Planului urbanistic general al municipiului Arad se vor stabili obiectivele, acţiunile şi măsurile de dezvoltare a municipiului pe o perioadă de 10 ani. Documentația are la bază analize multicriteriale ale situaţiei existente și ține cont de noile cerinţe pe care trebuie să le satisfacă municipiul Arad în acord cu viziunea de oraş european.

Arhitectul șef al Aradului și reprezentanta institutului de proiectare au explicat modul de întocmire a documentației, scopul principal al P.U.G.-ului fiind utilizarea raţională şi echilibrată a terenurilor necesare funcţiunilor urbanistice ca deziderat al dezvoltării durabile a orașului.

 

La rândul său Primarul Municipiului Arad dl.Gheorghe Falcă a făcut precizări referitoare la principalele direcții care sunt avute în vedere pentru etapa următoare de dezvoltare a orașului: promovarea mobilității urbane pe principii sustenabile,  punerea în valoare a cadrului natural, dezvoltarea culturală, promovarea patrimoniului construit, regenerarea urbanistică în cartierele de blocuri precum și abordarea strategică a sectoarelor educație, sănătate publică și energie. « Este foarte important să se înțeleagă candidatura Aradului la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021 și Capitală Verde a Europei 2018 în contextul strategiei de dezvoltare pentru următorii 10 ani.  Prin asumarea acestor candidaturi și a proiectelor complexe pe care le înglobează s-au stabilit pașii pe care îi vom parcurge pentru a atinge obiectivele de dezvoltare pe care Aradul le urmărește. »

 

Pentru a facilita participarea unui număr cât mai mare de cetățeni la dezbaterile privind noul Plan Urbanistic General, Primăria organizează întâlniri  în mai multe locații pe raza municipiului. Consultările publice continuă după cum urmează:

➢ Miercuri 28 octombrie în cartierul Micălaca la Școala Gimnazială Caius Iacob, str.Nucet nr.3
- Între orele 15-17 program consultare propuneri actualizare PUG
- Ora 17 dezbatere publică
➢ Joi 29 octombrie în Aradul Nou la Grupul Școlar Forestier, Calea Timișorii nr.29-31
- Între orele 15-17 program consultare propuneri actualizare PUG
- Ora 17 dezbatere publică.

No Comments

Comments for Continuă seria de consultări publice privind actualizarea Planului Urbanistic al Municipiului Arad are now closed.