Consiliul Judeţean Arad a depus 7 proiecte pentru finanţarea reabilitării şi modernizării unor tronsoane de drum, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). Lungimea totală a acestor drumuri este de circa 150 de kilometri, iar…
Senatorul PSD de Arad Mihai Fifor îsi exprimă îngrijorarea faţă de creşterea continuă a gradului de îndatorare a municipiului, datorită lipsei de viziune şi cumpătare a primarului Falcă. „Acum când ne aşteptăm ca municipalitatea să…
Deputatul PSD Florin Tripa, consideră că deșeurile abandonate, provenite din pungile de transport din plastic au un impact negativ asupra mediului și prin urmare se impun o serie de reglementări legislative de natură să diminueze…
Zilnic aflăm de clădiri, spații comerciale, locuințe, terenuri care sunt distruse total sau parțial de flăcările incendiilor. Suntem deja în situația în care această problemă, a lipsei de profesionalism și competență a guvernanților pune în…
În cadrul alegerilor interne ale Partidului Național Liberal, ieri a venit rândul organizației Chișineu Criș de a-și alege noua conducere. Cei peste 50 de delegați prezenți au votat președintele, în persoana domnului Florian Mladin și…
În urma deciziilor Guvernului, care a îndatorat până la limită bugetele locale, inclusiv Bugetul Consiliului Judeţean, au rămas foarte puţini bani pentru investiţii. Judeţul Arad a ajuns să investească în sistemul sanitar, în drumuri, în…
După lovitura dură aplicată cetăţenilor judeţului prin repartiţia inechitabilă a cotei de 20 % din sumele defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale, PNL Arad loveşte din nou în momentul construcţiei bugetului judeţean de venituri şi cheltuieli…
Președintele organizației municipale PNL Arad, Geanina Pistru, este de părere că declarațiile senatorului PSD, Mihai Fifor, nu țin nici de cald, nici de foame și nici de sănătate, în special când acesta nu reușește…
Pe parcursul anilor, mai multe baze sportive din Arad au fost dărâmate, în ciuda opoziţiei iubitorilor de sport. În locul lor nu au fost construite altele similare, așa cum impune legislația. Pentru a verifica modul…
Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege istoric pentru România de azi și, mai ales, pentru ceea ce dorim cu toții să devină România de mâine. Este vorba despre validarea prin vot a unei…
Liderul de grup a consilierilor PNL din Consiliul Local, Geanina Pistru este de părere că acțiunile celor din PSD la ședința privind aprobarea investițiilor din bugetul local denotă lipsă de respect față de arădeni: Consilierii…
În urma aprobării bugetul pe anul acesta în Consiliul Local Municipal, consilierul liberal și președintele de ședință, Ionel Bulbuc, se declară scârbit de atitudinea celor din PSD: „Astăzi din nefericire am avut ocazia să observ…
Conducerea Consiliului Județean Arad dovedește încă o dată că nu e preocupată de interesele cetățenilor, ci doar de bunăstarea firmelor de casă. Astfel, s-a ajuns ca milioane de lei să fie alocate pentru studii și…
La începutul anului, consilierul municipal independent,Marin Lupaș, propunea ieșirea din blocaj și stabilirea ca una dintre prioritățile bugetului din 2017 investițiile în CET, incluzând aici producția și distribuția agentului termic. De atunci, Primăria nu a…
Este necesar și urgent ca locuitorii judeţului Arad să beneficieze de un echipament nou RMN în sistemul public de sănătate şi nu doar în regim privat. Aradul nu trebuie exclus de la bugetul Ministerului Sănătății…
PSD și-a dat din nou în petic în ședinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Arad. „Din păcate, în loc să ne bucurăm că putem face o investiție necesară în Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, am asistat…
„Ne propunem proiecte ambițioase pentru județul Arad și mizăm pe sprijin guvernamental pentru unele dintre aceste proiecte. Județul Arad a început anul bine, portofoliul de proiecte finanțabile prin Programul Național de Dezvoltare Locală și Compania…
La conferința de presă de astăzi președintele PNL Arad, Gheorghe Falcă și-a anunțat oficial candidatura la șefia partidului: “Împreună cu echipa care a câștigat administrativ în 2016: președintele CJ Iustin Cionca, vicepreședinții Consiliului Județean,…
Am adresat ministrului mediului întrebări distincte privind taxa de gestionare a deşeurilor (http://www.cdep.ro/interpel/2017/i44A.pdf) şi privind ordonanţa de urgenţă privind Taxa Fondului de Mediu. Ținând cont de faptul că era vorba despre majorările tarifelor de salubritate,…
Vicepreședintele PNL Arad, Sergiu Bîlcea, susține că blocarea sistematică a lucrărilor la pasajele de peste șoseaua de centură a Aradului demonstrează că strategia PSD este ca Aradul să nu poată folosi aceste pasaje! Faptele PSD…