O(poziție) (ne)firească! Când conduci cu 3-0 ar fi bine să te temi! Mai ales când adversar e UTA!

După „thriller-ul” cu Craiova, din prima etapă, un prieten „bolnav” de UTA, îmi mărturisea spășit: „Să-ți spun ce am pățit la meciul cu oltenii. Mă știi, vin la UTA de copil, am văzut și am trăit multe, am învățat ce-i răbdarea. Dar, la 3-0, și la modul în care ne dominau, am plecat, nu am mai rezistat. Mare tâmpit sunt! Am ieșit nervos, am luat-o spre «Vlaicu», unde stau, și peste doar câteva momente am auzit cum «erupe» stadionul. 1-3! Am traversat, după ce am trecut de biserica nouă, o nouă «explozie». Clar, 2-3! Îmi venea să mă întorc, dar nu prea eram hotărât. Până am ajuns la «snack», m-a mai lovit o dată valul sonor. 3-3! Îmi venea să-mi trag niște pumni. Am jurat că niciodată, dar niciodată, nu mai plec, indiferent ce se întâmplă”.

Sâmbătă, la meciul cu FC Argeș, când tabela arăta trei în dreptul piteștenilor, m-am gândit imediat la eroul rândurilor de mai sus. În acel moment și mie îmi venea să plec. Sincer! Pe toate fețele din jur se citea stupefacția. Era greu de digerat ce se întâmpla jos, pe gazon. Încurajările erau tot mai firave, murmurele tot mai multe. Iar aici a venit momentul de maximă inspirație a lui Adrian Mihalcea. Care a simțit neputința celor două piese grele de la mijloc, Ovidiu Popescu și Van Durmen, schimbați curajos cu doi tineri, Hrezdac și Barbu. Care și-au pus apoi amprenta asupra desfășurării ostilităților. Primul a marcat rapid și, prin alte câteva șarje curajoase, a dovedit că trebuie luat în seamă, atunci când Mihalcea pune piesele pe tablă. Iar Hrezdac a fost ca „un tată de albine” la mijloc. A închis, a blocat, i-a tăvălit pe piteșteni atunci când trebuia, dar a și urcat curajos, a intrat în combinații, a obținut penalty-ul din care a venit egalarea. A pus suflet, iar în tot ce a făcut s-a simțit ambiția și determinarea. Ingrediente care îl recomandă chiar pentru un post de titular. În dauna unui Ovidiu Popescu, un pic sictirit, suferind de sindromul „eu vin de la o echipă mare, să vă ajut, amărâților!”.

Ar mai fi multe de spus despre acest meci, din nou de povestit, dar îmi place să rămân cu minutele nebune din finalul primei reprize, când cei din tribune au aprins din nou scânteia revenirii. Iar cei din teren au rezonat perfect, doar lipsa unui plus de forță în atac privându-i, pe ei, și întreaga suflare alb-roșie, de o revenire de zile mari.

Fanu‘