Numărul elevilor arădeni incluși în Programul „Masă sănătoasă” a fost suplimentat. Programul a fost lansat la începutul anului, din județul Arad fiind într-o primă fază 12.491 beneficiari din 26 unităţi şcolare, aceștia primind fie o…
În fiecare an, în ultima zi a lunii februarie, este celebrată Ziua Internațională a Bolilor Rare, dată stabilită de către EURORDIS – Alianța Europeană a Asociațiilor de Pacienți cu Boli începând cu anul 2008. Anul…
Fondurile europene și guvernamentale au permis orașului Chișineu Criș să aducă sume mari de bani în investiții pentru dezvoltare, a explicat primarul Flavius Chereji în cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul PNL, împreună…
Ziua de 1 martie marchează, calendaristic, începutul primăverii, motiv pentru care Primăria Municipiului Arad inițiază, începând cu această dată, programul de colectare a biodeșeurilor și a deșeurilor voluminoase intitulat Curățenia generală de primăvară. Acest program…
La Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației s-au semnat astăzi patru contracte de finanțare, în valoare de aproape 58 de milioane de lei de care vor beneficia comunitățile din Vârfurile, Sântana, Șeitin și Bocsig, fondurile…
Miercuri 6 martie 2024 ora 19.00 Sala Palatului Cultural Tribuna Tinerelor Talente Dirijor Cristian Neagu Soliști elevi ai Colegiului de arte Sabin Drăgoi Maya Tebuie, Tiberiu Cioc, Alexei Ormanji, Alexandrina Cujba, Hannah Vâtcă,…
Legislația care prevede interzicerea vânzării produselor de tutun către minori este depășită, prin proliferarea consumului de produse noi, printre care țigările electronice. Deputații au dat votul final pentru modificarea cadrului legislativ, mai precis pentru interzicerea…
Dacă bine ne aducem aminte, guvernul Ciolacu a majorat taxele în 2023, multe dintre ele intrând în vigoare chiar de la 1 Ianuarie 2024. Odată cu adoptarea bugetului de stat pentru anul 2024, PNL,…
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a lansat un nou apel de proiecte în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, destinat microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii din regiune, care au la dispoziție 41,25 milioane euro pentru investiții.…
Pentru scoaterea cât mai rapidă a traficului greu din cartierul Gai, președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, susține că lucrările la drumul expres Arad-Oradea trebuie să înceapă în Gai. Traficul va fi preluat de centura…
Comuna Fântânele dobândește condiții ale unui cartier rezidențial, cu infrastructură de apă, canal, gaz, drumuri, grădiniță și școală moderne, dar cu impozite și taxe mai accesibile pentru locuitori. „Fântânele este un punct important pe harta…
Timp de trei zile, Aradul va deveni epicentrul pasiunii pentru robotică și inovație, deoarece va găzdui etapa regională TURNEUL DE LIGA FIRST Tech Challenge Arad din Cadrul Sezonului #8 al FIRST Tech Challenge România. Evenimentul…
Prăbușirea unui zid al cetății Șoimoș demonstrează cât de greșită a fost decizia primăriei Lipova de a revoca dreptul de administrare al Consiliului Județean Arad asupra cetății. Totuși, CJA încearcă să intervină pentru ca această…
Două comune arădene au obținut finanțări ce depășesc 22 milioane de lei prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny. Anunțul a fost făcut de deputatul liberal arădean Glad Varga. „Trei noi contracte, finanţate prin Programul…
Documentarul „Junele sihastru” (r. Cristian Radu Nema), un portret-eseu care surprinde personalitatea enciclopedică a academicianului Alexandru Surdu, ultimul filosof român care a elaborat un sistem filosofic categorial în manieră clasică, va fi proiectat la Cinematograful…
Deputatul liberal arădean Glad Varga susține că mai multe orașe și comune din județ au obținut o finanțare de aproape 249 milioane de lei din PNRR pentru extinderea sistemelor de apă și canalizare. „Transformăm infrastructura…
În cursul zilei de astăzi se vor afișa, pe site-ul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, anunțurile pentru primele concursuri de ocupare a posturilor vacante, după ce, în luna ianuarie, Guvernul României a aprobat scoaterea…