Specialiştii PNL în educaţie au organizat o conferinţă de presă în care au prezentat stadiul dezbaterii cu privire la reforma sistemului de învăţământ. Inspectorul şcolar general Marius Göndör a spus că săptămâna aceasta au avut…
Arădeanul Mihai Damian Motorca a câștigat medalia de bronz la Campionatele Europene de Under-18 de la Ierusalim (Israel), în proba de aruncare a discului. Performanța deosebită a fost remarcată și apreciată de deputatul PNL Sergiu…
Încă mai aveți timp să vă faceți bagajele pentru cel mai colorat festival din țară: Bulci Fest 2022. Pe scena de lângă Castelul Mocioni vor urca vineri și sâmbătă, 5 și 6 august, Nicu Alifantis,…
O nouă tranşă mare de bani, 40,9 milioane de lei, a fost alocată de Guvern pentru Arad, pentru a susţine furnizarea de căldură şi apă caldă în sistem centralizat. „Sprijinul din partea Guvernului pentru Arad…
David Miculescu s-a despărțit oficial de UTA, fiind din această după amiază noul atacant al echipei FCSB. Arădenii au acceptat suma oferită de Gigi Becali, 1,7 milioane de euro, practic clauza de transfer a jucătorului,…
Consiliul Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean, în colaborare cu Centrul de Turism Arad, organizează un nou târg cu scopul de a promova producătorii arădeni şi de a susţine comercializarea produselor realizate în judeţul nostru,…
Creșterea tarifelor de acces la ștrand, bazinul de polo și Stadionul Francisc Neuman nu sunt susținute de deputatul Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad. Acesta apreciază că o majorare cu rata inflației poate fi justificată,…
Nu știu ce ar mai fi de comentat despre UTA după trei etape. S-au spus în aceste zile de toate, dar nu cuvinte de laudă. În niciun caz! Am ajuns la a treia etapă unde…
Ilie Poenaru promitea înaintea jocului cu Voluntari o creștere vizibilă în evoluția UTA-ei, folosind expresia „o nouă față a echipei”. Din păcate avea să fie contrazis de desfășurarea ostilităților în teren, elevii săi oferind aproape…
UTA a făcut uitată prestația de la Pitești, reușind să depășească Petrolul și să obțină astfel prima victorie din noul sezon, scor 2-0 (1-0). Aproape 10.000 de spectatori au aplaudat cele două reușite a lui…
Cea de-a XXI-a ediție a binecunoscutului eveniment „Parada Clătitelor” va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, în 30 și 31 iulie, în stațiunea Moneasa. Pe lângă prepararea și degustarea clătitelor, în cadrul evenimentului vor avea…
Trei obiective importante pentru Arad, dar care au fost întârziate sau blocate în ultimii ani, au intrat recent pe o direcţie favorabilă. Este vorba despre pasajul peste calea ferată din Micălaca, reabilitarea Canalului Mureşel…
Wesley Jobello, 28 de ani, mijlocaș de bandă, este ultima achiziție a UTA-ei. Fotbalistul a fost monitorizat de Gabriel Glăvan, analistul video al lui Ilie Poenaru și șef al scouterilor arădeni, iar la începutul săptămânii…
Sergiu Bîlcea, preşedintele PNL Municipiul Arad şi deputat, a reafirmat solicitarea adresată administraţiei locale de a deschide etapa doi a finanţării pentru sport şi a răspuns celor care au criticat acest demers. „Deranjează foarte tare…
Nicu Alifantis & Zan cântă la Teatrul de Vară miercuri, 27 iulie, de la ora 20.00. Înființată de Nicu Alifantis în 1995 ca trupă de studio pentru înregistrarea albumului „Voiaj”, devine în 1996, după ce…
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care permite producerea de energie din surse regenerabile pe terenuri agricole de categorie inferioară, păşuni, vii şi livezi, iniţiată de deputatul arădean Glad Varga, alături de alţi colegi liberali.…
„Telenovela” Postolachi a luat sfârșit azi, finalul fiind unul fericit pentru UTA, care a reușit înregimentarea oficială a puternicului atacant basarabean. Virgiuliu Postolachi a făcut alături de „Bătrâna Doamnă” o mare parte a cantonamentului de…