O întâlnire extrem de importantă a avut loc marți între europarlamentarii români și premierul Nicolae Ciucă, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu și ministrul Justiției, Cătălin Predoiu. „Temele abordate în cadrul întâlnirii au fost de actualitate,…
Cel mai important furnizor de servicii din județ este Compania de Apă, care are proiecte în valoare de 500 de milioane de euro, lucrări care înseamnă modernizarea, extinderea și introducerea apei potabile în localitățile din…
Unul dintre cele mai importante proiecte, finanțat de Consiliul Județean și aplicat de către Compania de Apă, este construirea unui rezervor de apă, cu o capacitate de 500 m.c., în zona de nord-est a județului.…
Liceul Special „Sfânta Maria” a câștigat un proiect Erasmus+, de mobilitate în domeniul învățământului profesional și tehnic, prin care 15 de elevi, cu deficiențe mintale ușoare și moderate, însoțiți de 10 cadre didactice, se vor…
Și în acest an școlar, Consiliul Județean Arad oferă burse pentru elevii de la unităţile de învăţământ special aflate sub autoritatea instituției. 344 de burse – de performanță, de merit, de studii și sociale –…
Modernizarea transportului ecologic prinde contur și în ceea ce privește autobuzele în Arad. Viceprimarul Lazăr Faur, alături de deputatul PNL Sergiu Bîlcea, a prezentat primele autobuze electrice achiziționate în cadrul proiectului de modernizare a transportului…
Aradul trebuie să accelereze investițiile pentru un oraș verde, nepoluat, a afirmat președintele PNL Municipiul Arad, deputatul Sergiu Bîlcea în cadrul conferinței de presă organizate la CTP împreună cu viceprimarul Lazăr Faur. „Investițiile în transportul…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad invită companiile la un workshop pe tema securității cibernetice, intitulat „Protejați-vă compania de un atac cibernetic și asigurați valoarea”. Evenimentul va avea loc luni, 31 octombrie 2022, începând…
Acțiunea de curățenie de toamnă pe domeniul public al orașului Pecica şi al satelor aparținătoare demarează luni, 31 octombrie şi va dura patru săptămâni, până pe 25 noiembrie 2022. În această perioadă, angajații administrației…