Ministrul Sănătății Vlad Voiculescu trebuie să plece pentru că nu a făcut ceea ce ar fi putut face! Sunt prea multe și prea grave consecințele nepăsării, indeciziei, ori greșelilor sale, în doar 50 de zile…
Consiliul Județean Arad a solicitat astăzi, printr-o adresă înaintată Administrației Națională „Apele Române”, respectiv Administrației Bazinale de Apă Crișuri, să se ia măsuri în vederea efectuării unor lucrări specific (îndiguiri, regularizări de albie, consolidări de…
Deputatul PNL Sergiu Bîlcea a adresat o interpelare ministrului sănătăţii, Vlad Voiculescu, prin care a cerut măsuri în sprijinul DSP Arad, instituţie care se confruntă cu un deficit de personal grav în activitatea de triaj…
Peste 176 milioane de euro au intrat în ultimii cinci ani în dezvoltarea comunelor din județul Arad doar din fondurile europene absorbite prin proiectele Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). Este vorba despre proiecte destinate,…
Toţi cei interesaţi, fie că este vorba despre reprezentanţi ai ONG-urilor, ai autorităţilor locale, ai mediului de afaceri sau simpli cetăţeni, pot contribui până pe 25 februarie la actualizarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.…
„Secretomania pare să fie una dintre trăsăturile de bază ale PNL Arad, în condițiile în care stăm cu toții cu sufletul la gură pentru a afla cum arată structura bugetului local. Ciudat nu ? Să…