Direcția Generală Poliția Locală Arad prin Serviciul Ordine Publică și Circulație a aplicat cea de-a treia sancțiune contravențională, în cuantum de 2.000 de lei unei societăți comerciale, pentru nerespectarea prevederilor H.C.L.M.162/2006, privind gospodărirea municipiului Arad.…
Răzvan Cadar, vicepreședintele Consiliului Judeţean Arad, a fost astăzi gazda unei delegații de etnici germani, veniți în Arad pentru a participa la sărbătoarea împlinirii a 140 de ani de la înființarea Formației Civile de Pompieri…
Bazinul de polo din cartierul Subcetate îşi deschide porţile în acest weekend, iar veştile bune nu se opresc aici! Sâmbătă, duminică şi luni, accesul publicului va fi gratuit! Complexul din Subcetate are două bazine: unul…
Liceul Tehnologic ,,Iuliu Moldovan” din Arad a desfășurat cea de-a doua ediție a evenimentului intitulat Ziua Şcolii – ,,Tradiţie şi inovaţie. Copacul care ne uneşte!” În cadrul evenimentului a avut loc o interesantă demonstrație…
Conducerea PSD Arad a prezentat astăzi un bilanț succint al situației investițiilor realizate în județul Arad prin programele de dezvoltare locală inițiate și puse în practică de guvernările PSD. „În Arad avem, în diferite stadii…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad, prin Centrul de Formare Profesională, organizează cursuri acreditate, recunoscute de Autoritatea Națională de Calificări, de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și de Ministerul…
Direcția Generală Poliția Locală Arad, prin Biroul Supraveghere Comunitară, a întocmit un inventar al câinilor adoptați de către arădeni de la începutul anului precedent. Astfel, potrivit datelor furnizate de către reprezentanții S.C. Gospodărirea Comunală S.A.,…
O singură ofertă a fost depusă pentru modernizarea drumului județean Pâncota – Buteni. Tronsonul reprezintă lotul 2 al drumului Arad – Șiria – Pâncota – Buteni, pentru care Consiliul Județean Arad a organizat o licitație…
Filiala de Tineret a ALDE Arad și-a creat trei filiale noi în județ, ajungând la șase din obiectivul de 30 pe care și l-a propus înaintea alegerilor locale de anul viitor. Discutăm despre acțiunea politică…
Miercuri, 8.05.2019, a fost avut loc recepţia finală a contractului CL7 Reabilitare şi extindere reţele de apă şi canalizare în Ineu, Şiria şi Pâncota, demarat în cadrul Proiectului CCI Nr. 2009RO161PR001/19314 Extinderea şi modernizarea infrastructurii…
Apărută în istorie ca o nevoie a cetățenilor de a lupta împotriva dezastrelor provocate de incendii, la data de 1 mai 1879, 11 cetățeni din conducerea comunei Zăbrani hotărăsc înfiinţarea formaţiei voluntare de pompieri cu…
Direcția Generală Poliția Locală Arad, prin Serviciul Circulație pe Drumurile Publice și Parcări, continuă seria verificărilor care vizează staționarea neregulamentară a vehiculelor cu masa maximă autorizată de peste 3,5 tone, în Zona Industrială Vest. Astfel,…
Polițiștii locali din cadrul Biroului Activitate și Control Comercial au sancționat contravențional și au dispus suspendarea activității unui agent economic care desfășura activitatea de service auto pe raza municipiului, fără a deține autorizație de funcționare.…
Consilierii locali s-au reunit miercuri, 8 mai 2019 în şedinţă ordinară pentru a vota un număr de 12 proiecte de hotărâre. Modificarea Programului Cultural General al Centrului Municipal de Cultură Arad pentru anul 2019, abrogarea…
Liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Judeţean Arad, Marius Sulincean, somează conducerea liberală a CJA, să găsească urgent o soluţie pentru ridicarea gunoiului de pe Valea Mureşului şi din zona Chişineu Criş. O serie de localităţi…
La invitația Președintelui Klaus Iohannis și a PNL, toți liderii Partidului Popular European (PPE) și cei mai influenți lideri europeni, șefi de stat și de guvern, lideri de partide, participă la summitul PPE de…
Programul Rabla a ajuns în acest an la a 15-a ediție, fiind alocați nu mai puțin de 322 de milioane de lei pentru românii care doresc să-și achiziționeze o mașină nouă. În 2019, se preconizează…
În acest weekend peste 40 de arhitecți, designeri de interior, producători de mobilă și accesorii, precum și distribuitori din 7 orașe ale țării se întâlnesc în cadrul primei ediții Expo Design Vest – cea mai…