Bradul înalt de aproximativ 18 metri, adus din Munții Apuseni, a ajuns luni seara pe platoul din fața Palatului Administrativ. Încă din dimineața zilei de marți, angajații operatorului care asigură și iluminatul festiv din municipiu…
Anul acesta, Primăria Municipiului Arad a stabilit nu mai puțin de 97 de locuri pentru desfăşurarea activităţilor comerciale cu ocazia Sărbătorii de Sf. Nicolae. 53 de locuri vor fi disponibile în aria protejată a muncipiului…
Dacă este tradiție, se respectă cu sfințenie! Și anul acesta copiii care vor spune “prezent” festivității aprinderii luminițelor din Pomul de Crăciun amplasat în fața Palatului Administrativ vor avea ocazia să călătorească, începând din aceeași…
Caravana Tradiţiilor de Iarnă, care a ajuns în acest an la ediţia cu numărul XIII, rămâne evenimentul cultural de referinţă al sfârşitului de an, în cadrul căruia se readuce în atenţia iubitorilor de folclor datini…
Urmare a cererii de suspendare din funcție a viceprimarului Aurel Călin Giurgiu, exprimată public printr-un comunicat de presă redactat de organizația PSD Hălmagiu, Primăria Hălmagiu vine cu următoarele precizări: Sentința penală pronunțată de Judecătoria Cluj…