Primul parteneriat Consiliul Judeţean – Primărie – Camera de Comerţ, pentru promovarea produselor industriale arădene, Târgul Economiei Arădene, îşi va deschide porţile în luna mai! Interesul local şi internaţional faţă de acest eveniment este deja…
În şedinţa de Consiliu Judeţean de astăzi, consilierii judeţeni aparţinând PSD şi ALDE au votat împotriva finanţării drumului Gurahonţ-Dieci-Buteni. „Am asistat cu stupoare la gestul consilierilor din Opoziţie, care au votat împotriva alocării a…
Consiliul Judeţean Arad, prin preşedintele Iustin Cionca, a trimis Ministerului Culturii și Identității Naționale, domnului Ministru George Ivașcu, o scrisoare prin care solicită intervenţia şi repunerea în circuitul istoric naţional a unor imobile de importanţă…
Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă s-a întâlnit vineri, 30 martie 2018, cu „Muşchetarii roboticii”. Vorbim despre 18 elevi ai Liceului Naţional de Informatică din Arad care au transformat pasiunea pentru roboţi în performanţă. Recent elevii…
Consiliul Judeţean Arad își extinde oferta turistică şi începe promovarea Ţării Zărandului şi a Podgoriei Aradului încă din primăvară! Cel mai potrivit prilej îl reprezintă Sărbătorile Pascale, pentru că zona Podgoriei abundă în datini specifice.…
„Am prezentat astăzi, alături de primarul Aradului, Gheorghe Falcă, Circuitul Gastronomic Arădean. Este cel mai ambiţios circuit gastronomic organizat la Arad, de Consiliul Judeţean, primăriile din judeţ şi Primăria Municipiului Arad. Din 5 mai până…
Proiectul privind extinderea prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 a Unităţii de Primire Urgenţe din cadrul S.C.J.U. Arad a intrat într-o nouă etapă. Judeţul Arad, prin Consiliul Judeţean Arad, anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a…
‘’Ziua Jandarmeriei Române’’ ce vor avea loc marți 03.04.2018 începând cu ora 12:00, în Piața Revoluției din mun. Arad. Programul manifestărilor ora 12.00 – Primirea invitaţilor; 12.00-13.00 – Citirea mesajelor aniversare; – Citirea mesajelor inspectorului…
Luni, 2 aprilie 2018, este Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, iar cu această ocazie Centrul de Asistenţă și Consiliere pentru Persoanele cu TSA din cadrul DGASPC Arad îşi deschide porţile pentru toţi cei interesaţi…
Arad, 3 martie 2018 – Aprilie e o lună promițătoare pentru publicul cinefil din Arad – programul lunii aprilie aduce pe marele ecran filme românești, rusești, europene dar și americane. Dar mai ales filme de…
În perioada 26 februarie – 30 martie unitățile de învățământ care au ofertă educațională pentru învățământul profesional au organizat, la nivel naţional, Săptămâna meseriilor. În acest sens, Claudia Boghicevici, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, a propus realizarea unui proiect pilot…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad supune atenţiei societăților arădene misiunile economice organizate de UE, în anul 2018 şi 2019, prin programul Business Avenue în Republica Singapore, precum și în alte șase țări din…
Polițiștii Secției nr. 2 Micălaca cercetează patru bărbați, bănuiți de furt dintr-un autoturism. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat 3 cetățeni moldoveni, cu vârste cuprinse între 51-54 de ani și un cetățean ucrainian, de…
Plenul Consiliului Economic și Social (CES), organism consultativ al Parlamentului şi al Guvernului României constituit în scopul realizării dialogului tripartit la nivel naţional dintre organizaţiile patronale, organizaţiile sindicale şi reprezentanţi ai asociaţiilor şi fundaţiilor neguvernamentale…
Un proiect aşteptat de toţi arădenii este blocat de jocurile politice din Consiliul Local Municipal. Consilierii PSD au decis să nu voteze pentru a patra oară realizarea parcării subterane în Piaţa Avram Iancu, fără…
Deputata Florica Cherecheș, președinta organizației de femei a PNL (OFL) la nivel național, a fost astăzi la Arad. Florica Cherecheș este inițiatoarea legii pentru combaterea ambroziei. Legea prevede obligativitatea proprietarilor de terenuri de a combate…
Ignorând cu obstinație toate avertismentele opoziției și toate argumentele venite din mediul privat, Guvernul PSD-ALDE își continuă șirul acțiunilor orientate împotriva antreprenorilor și a mediului de afaceri. După eșecul răsunător al revoluției fiscale, după întreaga…
Ediția de anul acesta a târgului internaţional Confort Construct & Instal a păstrat cifrele edițiilor anterioare, atât la capitolul expozanți, cât și la cel al vizitatorilor. Oferta a fost una variată, îmbinând soluțiile tradiționale cu…
În acest sfârșit de săptămână, la Târgul de primăvară sunt programate mai multe recitaluri dar și activități pentru copii. Printre invitații care vor urca pe scena din fața Palatului Administrativ se află și acordeonistul Emy…