I.P.J. Arad recomandă conducătorilor auto ca, în condiţiile unui carosabil umed, să ruleze cu viteză redusă, adaptată condiţiilor de drum, să fie mai atenţi şi calmi la volan, fără să bruscheze comenzile vehiculului. Fiecare manevră…
Restricții de circulațe timp de două zile, anunță IPJ Arad „Vă aducem la cunoștință că în perioada 25.11.2017- ora 07.00 – 27.11.2017-ora 20.00, pentru execuţia lucrărilor de „REPARAŢIE TRECERE LA NIVEL CU CALEA FERATĂ PE…
Răzvan Cadar, secretarul executiv al PNL Arad, îi cere deputatului PSD Florin Tripa să demisioneze dacă salariile românilor nu vor creşte de anul viitor, ca urmare a aşa zisei revoluţii fiscale propuse de Guvernul PSD.…
Preşedintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, afirmă că achiziţionarea de către România a sistemului de rachete Patriot este parte a parteneriatului pe care ţara noastră îl are cu NATO. Preşedinte al Comisiei pentru apărare, ordine…
Vineri, 24 noiembrie, de la ora 19, PULP FICTION ajunge pe marele ecran la Cinema Arta. Unul dintre cele mai importante filme cult ale anilor ’90, PULP FICTION este acel gen de film apreciat deopotrivă…
În premieră la „Petreceri de Vis“ – Salon Mama și Copilul Singurul eveniment din Regiunea de Vest, dedicat mămicilor și copiilor între 0 – 10 ani, te așteaptă să te înscrii printre expozanții nostri. Aceștia…
Depunând trei proiecte la ultima sesiune de licitații organizată de Ministerul Culturii (AFCN – Administrația Fondului Cultural Național), Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad s-a calificat cu proiectul „Biblioteca de literatură arădeană de azi” și aobținut o finanțare de aproape 30.000 de…
Utilizând un cuțit, a sustras un telefon mobil pe care însă nu a reușit să și-l însușească, fiind oprit și imobilizat de însăși persoana vătămată, un polițist din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Timișoara/…
Ofensiva PSD împotriva societăţii civile, materializată ca propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, ajunge azi pentru dezbatere în plenul Senatului. Şerban Nicolae şi Liviu Pleşoianu, exponenţi…
Cartea junglei, o nouă ecranizare a animației lansate în 1967, va fi proiectată sâmbătă, 25 noiembrie, la ora 11.00, la cinematograful din Grădiște. Celebra colecție de povestiri a lui Rudyard Kipling, Cartea junglei are parte…
Festivalul International de Teatru Clasic de la Arad, editia a 23-a, si-a spus povestile despre lume, oameni, viata. Au fost prezente la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” unsprezece spectacole si aproape doua sute de artisti ne-au imbogatit scena, spre bucuria…
În perioada 14-17 noiembrie a.c., în localitatea Călimăneşti – judeţul Vâlcea, a avut loc etapa națională a Campionatului de Judo al Ministerului Afacerilor Interne, patru polițiști arădeni reușind performanța de a se clasa pe podium.…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad are plăcerea să anunțe agenții economici arădeni despre lansarea Competiției Regionale ScaleUP, din cadrul evenimentului Innomatch2017, ce va avea loc în data de 12 decembrie 2017 la Venue…
Joi 23 Noiembrie 2017 ora 19.00 Sala Cercului Militar B-dul Decebal nr. 19 Concert simfonic Dirijor Cristian Neagu Solist Giorgos Konstantinou Grecia Program Ludwig van Beethoven Egmont Uvertura op.84 Dmitri Șostakovici Concertul nr. 1 pentru…
Sâmbătă, 18 noiembrie 2017, sala Regele Ferdinand a găzduit conferinţa cu titlul „Trecut comun – viitor european”. Evenimentul organizat de Primăria Muncipiului Arad în colaborare cu Asociaţia Charta XXI, a adus în discuţie un „subiect…
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a fost primit de consiliul de conducere al companiei HNA, cea mai mare și mai importantă companie a provinciei Hainan, cu care județul Arad are relații administrative de 20…
Ne folosim dintru început de una din exprimările prof.univ.dr.Corneliu Pădureanu, fiu al Pârnevei, care , în calitate de moderator al Zilei Cartierului Pârneava și-a imaginat cam cum ar fi titrat ziarul vremii, Românul , 1912…
De la începutul lunii septembrie, la fel ca şi anul trecut, cetăţenii români se confruntă cu lipsa lemnelor de foc. În loc să găsească soluţii concrete pentru a satisface o nevoie primară a populaţiei - …