Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad a participat astăzi la primele dezbateri din cadrul conferinţei teologice de la Universitatea Aurel Vlaicu, sub egida Patriarhiei. Desfăşurată sub genericul „Adevăr, cunoaştere, credinţă”, conferinţa a însemnat o confirmare…
În urma întâlnirii regionale a prefecților județelor din sud-vestul țării cu reprezentanții Companiei Enel și la propunerea Prefectul Județului Arad, doamna Florentina Horgea, respectiv a deputatului Florin Tripa, a avut loc, la sediul Prefecturii Județului…
Târgul internațional de medicină AR-MEDICA 2017 și-a deschis porțile astăzi, la Expo Arad. Peste 100 de expozanți din industria medicală, din România și din străinătate, își așteaptă vizitatorii pe parcursul a trei zile la complexul…
Astăzi asistăm la noi proteste ale medicilor în mai toate orașele din România. Umilința pe care sunt obligați să o îndure din partea guvernului PSD i-a scos pe aceștia din nou în stradă. Consilierul Județean…
Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a primit astăzi, la sediul instituţiei, vizita delegaţiei Universităţii Medicale Chineze din Zhejiang – China, prezentă la Arad la invitaţia prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedinte al Universităţii de…
România participă pentru al optulea an consecutiv la campionatul mondial al tăietorilor de lemne STIHL Timberports, care se organizează la Lillehammer, Norvegia, pe 3-4 noiembrie. Lotul țării noastre va fi compus din Nagy Botond, Dan…
Consilierul local PSD Rivelino Căscătău intenţionează să iniţieze o petiţie prin care va cere ca Primăria Ineu să preia înapoi întreaga infrastructură de distribuţie şi prelucrare a apei din localitatea Ineu. În urmă cu 10…
Ironie a sorții, UTA nu poate juca pe propriul stadion, dar evoluează cel mai des în „fief-ul” rivalei tradiționale, Poli Timișoara. Gruparea alb-roșie va disputa al patrulea meci, în acest an calendaristic, pe stadionul “Dan…