Mare succes al Trupei Marionete a Teatrului Clasic “Ioan Slavici” Arad, la una dintre cele mai importante întâlniri păpușărești din țară: Festivalul international al teatrelor de păpuși și marionete “Puck”, de la Cluj Napoca,manifestare ajunsă…
Începând cu data de luni, 23.10.2017, la intrarea în Primăria Municipiului Arad, sunt afişate următoarele documente privind: 1. Proiect de hotărâre privind atribuirea de denumire de stradă în municipiul Arad, cartier WESTFIELD- iniţiativa primarului Până…
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, prin Asociația pentru cultură, educație și tineret „Vasile Goldiș” Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad și Revista „Studii de Ştiinţă şi Cultură” Arad, a organizat, vineri, 20 octombrie…
Pentru a evita producerea unor situaţii de urgenţă ce pot avea consecinţe grave asupra vieţii şi bunurilor, Inspectoratul Pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad recomandă cetăţenilor respectarea măsurilor specifice sezonului rece: Curăţaţi şi reparaţi…
Cea mai mare întâlnire teatrală națională se întâmplă în aceste zile la București. Festivalul Național de Teatru strânge laolaltă, vreme de mai bine de zece zile, cele mai importante producții teatrale ale anului, din România.…
„Județul Arad este printre primele în România unde vom pune accentul pe colectarea selectivă a deșeurilor! De la media națională de sub 5% ne-am propus să ajungem, într-un an de zile, la aprox. 30%. La…
Proiectul de gestionare a deşeurilor a intrat în linie dreaptă. Astăzi, la sediul Consiliului Judeţean Arad, a fost semnat contractul de concesionare a serviciului de salubrizare (colectare şi transport) pentru zona I a judeţului Arad.…
O nouă ediție e Festivalului Vinului a fost programată să se desfășoare în primul sfârșit de săptămână din luna noiembrie, la eveniment organizatorii invitând producători de vin din județul Arad și din alte județe din…
Deputatul PSD Arad Florin Tripa a ieșit public în mai multe rânduri, în ultima perioadă, pentru a trage un semnal de alarmă legat de situația sistemului de distribuție a energiei electrice din județul Arad. Social-democratul…
Primarul Gheorghe Falcă se pregătește să dea o nouă lovitură arădenilor. După scumpirea gigacaloriei, a transportului public, a prețului la apă și canalizare, acum Gheorghe Falcă vrea să majoreze tarifele la parcare, dar și să…
Sâmbătă, 21 octombrie 2017, pe scena Centrului Cultural din cadrul Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula, s-a desfășurat cea de-a 24-a ediție a „Zilei Culturale a Românilor din Ungaria”, manifestare dedicată promovării unor activități cu caracter…
Actorul Ionel Bulbuc este de azi, 23 octombrie, noul director al Centrului Cultural Judeţean Arad. Acesta a fost numit director interimar pâna la organizarea concursului pentru ocuparea funcţiei, aceasta este de 120 de zile de…
Ministrul PSD Mihai Fifor confirmă că nu este interesat să facă ceva pentru arădeni, vrea doar să se folosească de ei pentru a-i fi lui bine. „Am citit cu interes replica marelui politician, senator,…
Consilierul judeţean Adrian Ţolea remarcă disperarea tot mai accentuată a PSD în actul de guvernare. „Încă de la construcţia bugetară de la începutul anului s-a putut observa că banii vor fi insuficienţi pentru a satisface…
În urma patrulărilor efectuate pe traseele turistice din zona Hăşmaş, Munţii Codru-Moma, SALVAMONT Arad anunţă că toate traseele montane şi de ciclism montan din zonă sunt practicabile. Traseul turistic: Hăşmaş – Valea Hăşmaş – Vf. Pleşu…
Mortalitatea infantilă foarte ridicată din România nu este o noutate. Printre multiplele cauze sociale sau educaționale, un aspect ignorat în prezent este testarea insuficientă pentru boli congenitale metabolice, endocrine sau cardiovasculare. Senatorul USR Adrian Wiener…
ANRE a decis să interzică primăriilor să subvenţioneze preţul căldurii şi al apei calde pentru populaţie. Instituţia aflată în subordinea Parlamentului şi controlată de PSD va genera astfel o scumpire semnificativă a preţului căldurii şi…
Ca urmare a comunicatului remis de domnul Gligor Ioan în spaţiul public în data de 18.10.2017, conducerea Aeroportului Internaţional Arad face următoarele precizări. Pentru a menţine funcţionarea şi mai ales statutul de Aeroport certificat este…
Operatorul specializat S.C. RER Ecologic Service Oradea S.A a transmis Primăriei Municipiului Arad Programul de măsuri pentru pregătirea şi acţiunea operativă în cazul activităţii de deszăpezire în iarna 2017-2018. Intervenţiile operatorului spacializat se vor axa…