scris de: Dan Coita Am ajuns la o situație critică în care arădenii nu se mai pot bucura pe deplin de credibilitatea unor proiecte, care să ducă Aradul într-un context european. Spun asta pentru că…
În anul 2013 Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad demara proiectul „Cărțile care m-au format”, adresat tuturor acelora pentru care lectura este o componentă evidentă, constantă, uzuală a vieţii, acelora dispuşi, indiferent de profesie, să…
“Domnule deputat Todor, observăm din nou cum încercați să pasați mingea în terenul vecin, dar se tot lovește de gard. Soluția dumneavoastră pentru subvenția căldurii este ca municipalitatea să dubleze suma de la 86,64 lei,…
Consiliul Judeţean Arad a depus la Guvern documentaţia pentru realizarea celor trei drumuri judeţene cuprinse în PNDL. „Am respectat termenele şi am depus documentaţia pentru drumurile Sânmartin – Şimand – Caporal Alexa şi Nădab –…
Consiliul Judeţean Arad a depus la Guvern documentaţia pentru realizarea celor trei drumuri judeţene cuprinse în PNDL. „Am respectat termenele şi am depus documentaţia pentru drumurile Sânmartin – Şimand – Caporal Alexa şi Nădab –…
Senatorul PSD Mihai Fifor şi deputaţii PSD Dorel Căprar, Adrian Todor şi Florin Tripa cer Guvernului PSD să abandoneze CET şi culmea, se şi laudă cu asta! Cei patru parlamentari au mers la CET într-o…
Având în vedere informarea meteorologică de cod galben în toată țara și portocaliu în zona de munte, Prefectul Județului Arad, doamna Florentina Horgea, a convocat duminică, la ora 09:00, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență…
Consilierii municipali PSD și ALDE au depus un proiect de hotărâre, prin care propun majorarea subvenției la energia termică, acordată de la bugetul local, de la 86,64 lei, la 173,28 lei. Dacă acest proiect va…
Unul dintre cei mai prestigioși arădeni, cel care a urcat simbolul municipiului nostru pe vârfuri și la altitudini de peste 8.000 de metri, parcurgând unele dintre cele mai dificile trasee ale alpinismului mondial, debutează în…
În cadrul Proiectului „Fazarea Proiectului Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad”, cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, al cărui beneficiar este Operatorul Regional S.C. Compania…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad organizează la Expo Arad, în perioada 2-4 noiembrie 2017, cea mai mare expoziție de profil medical din Vestul României și una dintre cele mai importante la…
Aradul arată precum un oraș uitat de timp. Edificii cu tencuiala căzută, fațade triste, eterne gropi în asfalt, pomi „toaletați” doar pentru ca o anume firmă privilegiată să îți ia banii, toate dau o imagine…