Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, însoțit de reprezentanții mass-media, au făcut astăzi o vizită în teren pe două dintre cele mai circulate tronsoane de drum din județul nostru care urmează a fi reabilitate. Este…
PSD Arad a obținut ZERO fonduri pentru județul Arad, în bugetul pe anul 2017, raportat la solicitările administrației locale. Nici măcar șoseaua de centură a orașului Chișineu Criș nu au reușit să o cuprindă la…
„Din șase în șase luni, cei de la Consiliul Județean Arad anunță că sunt în căutare de curse pentru Aeroportul Arad, după care se lasă tăcerea, iar aceste curse nu mai apar. Noul mare specialist…
Deputatul PSD Dorel Căprar consideră moţiunea de cenzură depusă în Parlament drept o nouă încercare de destabilizare a dreptei, un instrument politic de natură să stopeze accelerarea dezvoltării României şi intrarea într-un climat de normalitate.…