Ministrul Transporturilor, Sorin Petru Bușe a fost prezent în această după-amiază în Arad. Împreună cu reprezentanții Primăriei Municipiului Arad și ai Consiliului Județean, Ministrul Transporturilor a vizitat Aeroportul Arad și șantierele pasajelor de pe centura…
Astăzi, la conferința de presă a PNL Arad, purtătorul de cuvânt al filialei, Sergiu Bîlcea, a explicat situația celor 3 contestații pe care partidul le-a primit ca urmare a depunerii candidaturilor la BEJ. „O contestația…
Miercuri seara, în prezenta autorităţilor locale, reprezentate de doamna Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad şi a reprezentanţilor Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală 2021, a fost vernisată expoziţia „Un drum cât o sută de vieţi”,…
Actriţa MANUELA HĂRĂBOR prezintă „PĂDUREANCA”, capodopera cinematografiei române, mâine , la Arad şi Pecica. Manuela Hărăbor este născută în 2 aprilie, 1968, la București. A absolvit în 1991 Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică…
Zece zile ne mai despart de Festivalul Internaţional de Teatru Clasic Arad. Evenimentul, aflat la cea de-a XXII-a ediţie, este organizat de Teatrul „Ioan Slavici” în parteneriat cu Consiliul Local al Municipiului Arad. Regizori de…
“PSD va susține în Parlament creşterea cu 15% a salariilor din educaţie şi sănătate şi cu 25% a angajaţilor CNAS. Există resurse bugetare din creşterea economică generată de guvernarea PSD, pentru a creşte salariile şi…
Preşedintele Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu şi preşedintele Consiliului Naţional al rectorilor, prof.univ.dr. Sorin Câmpeanu au vizitat ieri Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. Cei doi invitaţi au susţinut scurte prelegeri pe probleme de învăţământ în…
Expoziţia de pictură naivă, care va fi deschisă publicului arădean în perioada 4 – 14 noiembrie întruneşte pe simeză lucrările a 25 artişti din toate colţurile ţării, care practică acest gen de pictură. Vernisajul va…
La fel ca în anii precedenţi, administraţia locală vine în sprijinul pecicanilor şi al locuitorilor din satele aparţinătoare şi a întocmit un program de colectare a deşeurilor vegetale (frunze, ramuri, resturi de flori şi din…
Problema reprezentării femeilor în sfera publică și în spectrul politic continuă să fie o provocare pentru societatea românească. Din punctul de vedere al reprezentării femeilor în parlament ocupăm locul 27 din cele 32 de state…
Cred că românii s-au săturat de discursurile politicianiste ale celor din PSD. Senatorul liberal Ioan Cristina a fost întotdeauna adeptul faptelor nu vorbelor. Cei peste cinci milioane de oameni care trăiesc la limta existenței ar…
Compania de Apă Arad anunţă că joi, 3 noiembrie 2016, va fi oprită alimentarea cu apă potabilă în localitatea Olari, în intervalul orar 11.00- 18.00. În localitate vor avea loc lucrări de cuplare a unor…
Compania de Apă Arad anunţă că începând de miercuri, 02.11.2016, de la ora 9.00, se va interveni pentru remedierea unei avarii la artera de apă potabilă DN 1.000 mm situată în zona podului rutier Micălaca.…
În spiritul dezvoltării sentimentului de responsabilitate socială în rândul elevilor școlarizați de către Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna, prin Structura de învățământ Arad, s-a demarat o amplă campanie de donare…
Deputatul Eusebiu Pistru consideră justă decizia comisiilor reunite de buget şi politică economică ale Parlamentului privind revocarea din funcţie a şefului ASF, Mişu Negriţoiu. Pistru comentează scrisoarea în care Negriţoiu ameninţă că va contesta în…
În cadrul conferinței de presă de astăzi șeful campaniei PNL Arad, Iustin Cionca, l-a prezentat pe vicepreședintele PNL Arad, Sergiu Bîlcea, ca fiind purtătorul de cuvânt al partidului în perioada campaniei electorale. „Colegul nostru Sergiu Bîlcea…
Consilierul local PNL, Mariana Cismașiu, ne comunică că la ultima ședință de Consiliu Local Municipal s-a votat Proiectul de hotărâre nr. 337 din 28.10.2016 privind stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul preuniversitar de…