Ca în fiecare an, Consiliului Judeţean Arad organizează – prin Centrul Cultural Judeţean – Sesiunea naţională de comunicări ştiinţifice dedicată Zilei Naţionale a României, în colaborare cu Primăria Municipiului Arad, cu Universitatea de Vest „Vasile…
E noiembrie și ne grăbim cu invitația de-a ne însoți în ultima noastră excursie a anului 2016. Unde mergem? În Argentina! Argentina, oficial Republica Argentina este o republică federală din America de Sud. Limba oficială…
Atmosferă electrizantă, joi după-masa, la Sala Sporturilor din municipiu, devenită neîncăpătoare, plină până la refuz. Peste 3500 de arădeni din tot județul au venit la evenimentul de lansare a candidaţilor PNL și au demonstrat ce…
Consiliul Local Municipal a aprobat astăzi în unanimitate preluarea în patrimoniul municipiului Arad a unor rețele de termoficare și puncte termice de la CET. Proiectul a căzut anterior de mai multe ori, nereușind să întrunească…
Consiliul Judeţean Arad, prin Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică al judeţului Arad, este prezent la Târgul de Iarnă ce se desfăşoară în aceste zile în municipiul nostru. Astfel, s-a amenajat un stand care…
Facultatea de Științe Economice, Informatică și Inginerie, prin specializarea de Silvicultură, alături de Asociația Euromediu, au organizat, sâmbătă, 19 noiembrie, o amplă acțiune de plantare de puieți în zona Micalaca. Activitatea este la cea de-a…
La Baza Sportivă Desavoia a avut loc tragerea la sorţi pentru primul tur al Cupei de Iarnă la fotbal. La startul întrecerii sunt aliniate 42 de echipe, iar primele opt din prima ligă sunt calificate…
Gabriela Firea a promovat, recent, o proiect de hotarare prin care jurnalistii beneficiaza de gratuitati privind parcarea masinii in Bucuresti si accesul la teatru si circ. Acuzata ca ofera „pomeni” presei in perspectiva campaniei electorale,…