Marți, 21 iulie a.c., în jurul orei 15.30, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, a fost solicitată intervenţia unui echipaj, în zona Podgoria din municipiul…
Vicepreşedintele Partidului Noua Republică, Ion Stan, este de părere că pretenţiile SRTv privind creşterea taxei TV sunt „de o obrăznicie fără seamăn”, iar statutul acestei instituţii constituie „cea mai mare manipulare naţională”. „Toţi cei care…
Miercuri, 22 iulie şi joi, 23 iulie în Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia şi local în Transilvania şi Moldova, temperaturile maxime vor atinge frecvent 35…38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de…
Ca urmare a faptului că judeţul Arad a intrat din nou sub incidenţa Codului Galben de caniculă, Consiliul Judeţean vă informează că reintră în vigoare Hotărârea CJA nr.153/ 08.07.2015, privind instituirea de restricţii temporare de…
Guvernul Ponta a eliminat timbrul extrajudiciar, o etapă birocratică de care se loveau anual milioane de români, pentru obţinerea certificatelor de atestare fiscală. De asemenea, a fost eliminată şi obligaţia contribuabililor în relaţia cu…
Centrul Municipal de Cultură Arad vă invită joi, 23 iulie, de la ora 20.00, în curtea Clădirii Preparandiei, str. Preparandiei, nr. 13, la spectacolul “America, America”, un one man show avându-l ca protagonist pe actorul…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Aradîn parteneriat cuAgenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Arad (AFIR) și Consiliul Concurenței din România, organizează joi, 23 iulie 2015, începând cu ora 09:30, la sediul instituției de…
Primele două zile ale lunii august din acest an vor fi dedicate uneia dintre cele mai marcante personalităţi din istoria literaturii române, scriitorul, jurnalistul şi pedagogul arădean Ioan Slavici. Comuna Şiria din judeţul nostru va deveni…
“Casoaia – Bike, Run and Fun 2015″ este evenimentul care doreste sa creeze un weekend sportiv, un rastimp petrecut sanatos, la aer curat. De aceea, concurentii si apartinatorii lor sunt incurajati sa isi gaseasca cazare…
Centrul Municipal de Cultură Arad a invitat în luna iulie artiști, organizații culturale, grupuri de inițiativă locală și alți actori interesați ai orașului Arad să participe la concursul de proiecte pentru realizarea unui itinerariu cultural…
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) salută promulgarea, de către Președintele țării, a Legii privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente. ”Este pentru prima data când Autoritatea este…
Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad au acționat, în acest sfârșit de săptămână, pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, în zona de competență. Jandarmii arădeni s-au aflat în zona de desfășurare…
Satul Neudorf, aparţinător comunei Zăbrani, a sărbătorit 250 de ani de existenţă. Timp de două zile, Neudorful a îmbrăcat straie de sărbătoare, fiind prezenţi peste 80 „fii ai satului” sosiţi din Germania. Oaspeţii germani…
Îndrăgita actriță Rodica Popescu Bitănescu este autor și realizator al spectacolului de comedie ”Încă-i bine!”, arădenii fiind invitați să-l savureze miercuri, 22 iulie, de la ora 20.30, la Tetrul de Vară ETHOS. Cu vervă, cu…