Marți, 28 iulie a.c., un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, aflat în serviciu de ordine publică, a depistat în zona pieței Fortuna din municipiul Arad, o persoană care oferea trecătorilor, spre comercializare…
PSD, la guvernare și în politică, nu înțelege din prezent decât ceea ce detestă. Aceasta este concluzia la care am ajuns de multă vreme, iar dovezile vin fără oprire. La Arad, PSD nu înțelege că…
Marţi, 28 iulie a.c., la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, general-maior Mircea Olaru, inspectorul general al Jandarmeriei Române şi general-maior dr. Dumitru Scarlat, şeful Statului Major al Forţelor Terestre, au semnat Planul de Cooperare…
Până pe data de 3 august, PNL Arad va trebui să-și prezinte listele cu candidații la alegerile locale din 2016. La Lipova şi Chişineu-Criş, singurele orașe cu primari PSD din județ, se vor face sondaje de…
Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă susținute la sediul PNL, primarul Gheorghe Falcă a precizat că va candida pentru funcția de primar al Aradului. De menționat faptul că el este singurul din organizația PNL…
În data de 22 iulie, s-a încheiat a doua etapă a Proiectului ”Leaders!”, finanțat prin programul Erasmus + și implementat de Asociaţia Oghma. După activitățile de cunoaștere și consolidare grup care s-au desfășurat în primele…
Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a unorposturi de execuţie vacante, în regim contractual în data de19.08.2015 ora 10, proba scrisă şi în data de…
Responsabilitatea politică este a PNL, care l-a promovat şi susţinut pe Ioţcu şi care A ŞTIUT care sunt metodele lui şi a beneficiat de banii negri obţinuţi de acesta. PNL nu poate să fugă…
Jandarmeria Română se menţine pe locul doi în ceea ce priveşte încrederea populaţiei în instituţiile executive ale statului, cu un procent de 64,5% „încredere multă şi foarte multă” – potrivit datelor statistice publicate de…
Marius Sulincean, consilier judeţean PSD, se arată surprins de reacţia senatorului Constantin Traian Igaş, care „în mod tipic pentru PDL, … crede că în contextul corupţiei din PNL legată de Nicolae Ioţcu este cazul să…
Prin intermediul unui comunicat de presă, senatorul Constantin Traian Igaş lansează un atac dur la adresa PSD şi Victor Ponta, considerând că „au dat României cel mai murdar și cel mai corupt guvern, cu 14…
Liderii PSD au decis forma în care vor continua demersurile pentru aplicarea noului Cod Fiscal, care înseamnă reducerea taxelor şi impozitelor. „Va fi convocată o sesiune extraordinară a Parlamentului, pentru a aplica noul Cod Fiscal.…
“Să ai prieteni alături de care să mergi umăr la umăr, să ai maeștri de la care să înveți permanent câte ceva, să ți se întindă o mână, să ți se deschidă un suflet, să…
Scris de prof. Ioan Tuleu: După ce lansau torpilele aparatele japoneze virau trecând aproape de navă. Urmărindu-le de pe platforma reflectorului său, semnalizatorul Martin se întreba ce puteau fi cele două lumini portocalii care clipeau…
scris de prof. Ioan Tuleu: În dimineața de 19 noiembrie, la Cotul Donului, asupra dispozitivului Armatei 3 române a început o puternică ofensivă sovietică. Sublocotenentul Ioan Bogdan, comandant de baterie de tragere în Regimentul 16…