Constantin Traian Igaș: “PSD Arad nu înțelege din prezent decât ceea ce detestă”

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , , ,

Published on iulie 29, 2015 with No Comments

igas

PSD, la guvernare și în politică, nu înțelege din prezent decât ceea ce detestă. Aceasta este concluzia la care am ajuns de multă vreme, iar dovezile vin fără oprire. La Arad, PSD nu înțelege că a eșuat în fața oamenilor. În schimb, vedem cum reprezentanții acestui partid duc o luptă politică cu ură, agresiune verbală și distorsionare contextuală. Îşi detestă opozanţii politici şi doar asta ştiu să facă, să atace. Nu m-ați convins, nici pe mine, nici pe cea mai mare parte a arădenilor că PSD vrea binele țării aşa cum nu i-a convins nici Ion Iliescu că nu a furat revoluția. Cu o astfel de abordare în politică, riscăm să rămânem o simplă tagmă detestată sau compătimită de cetăţeni.

Din posturile pe care le-am deţinut de-a lungul anilor, în politică şi administraţie, pot susţine fără urmă de tăgadă, în faţa oricui, că m-am achitat cu bună-credinţă faţă de judeţul în care locuiesc şi care mi-a dat încrederea. Ca parlamentar şi ministru am adus, de-a lungul anilor, nenumărate proiecte şi fonduri către judeţul nostru, chiar şi pentru municipiu. De aceea pot răspunde oricărui om, fie el şi politic, care pretinde altceva în ceea ce priveşte loialitatea mea faţă de arădeni, că a pierdut simţul măsurii obiective a lucrurilor. Aştept întrebări referitoare la ceea ce am făcut eu pentru Arad, nu afirmaţii mincinoase, şi mă simt îndreptăţit să pun aceeaşi întrebare reprezentanţilor unui partid ca PSD Arad.

Cu toate acestea răspunsul este că nu au făcut nimic. Ba mai mult, au blocat investiţiile începute în judeţul Arad, de la comună, oraş sau municipiu. Din postura unui ales care doar a adus Aradului, am datoria morală de a evidenţia atunci când se produce o nedreptate. Iar la această ultimă rectificare bugetară, PSD a făcut o nedreptate majoră care se va reflecta din nou asupra judeţului Arad aşa cum s-a văzut şi la începutul anului, când judeţul nostru a pierdut, sub guvernarea PSD, 45 milioane lei de la bugetul de stat. Această guvernare a fost şi este dăunătoare comunităţilor locale, şi mai ales Aradului. Deşi, de 3 ani, la rectificări alocă fonduri guvernamentale către autorităţile locale (1 mld. Lei în 2013, 1,1 mld. Lei în 2014 şi 1,3 mld. Lei în 2015), autorităţile arădene au fost sărite, în majoritatea lor. În toţi aceşti ani au tăiat în schimb de la investiţii, doar anul acesta banii sunt cu 20% mai puţini faţă de anul trecut.

Investiţiile arădene sunt blocate iar Guvernul nu s-a oprit aici, a blocat şi orice posibilitate a unei autorităţi locale să facă ceva pentru cetăţenii săi. Acest Guvern a lăsat Aradul fără posibilitatea de a-şi continua dezvoltarea. Probabil vrea să ducă şi judeţul nostru la nivelul de sărăcie al judeţelor din sudul ţării. Noi ne luptăm să nu fie aşa. PSD Arad ni se alătură?

No Comments

Comments for Constantin Traian Igaș: “PSD Arad nu înțelege din prezent decât ceea ce detestă” are now closed.