Pasarela care face legătura între centrului Aradului și Ştrandul Neptun a fost inaugurată în această seară. Alături de primarul Gheorghe Falcă au fost prezenți aleși locali și reprezentanți din partea constructorului. În ciuda ploii torențiale,…
Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Sevil Shhaideh, și comisarul european pentru Politică Regională, Corina Crețu, au participat marți, la Bruxelles, la semnarea deciziei Comisiei Europene de adoptare a Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020, în…
Centrul Cultural Județean Arad anunță reprogramarea spectacolului umanitar „Noapte de Fado“, care trebuia să aibă loc în această seară, de la ora 20.30. „Cu mare părere de rău trebuie sa vă anunţăm că din cauza…
În această după amiază, de la ora 17.00, de „Sânziene“ – Ziua naşterii Sf. Proroc Ioan Botezătorul, de „Ziua Iei Româneşti“, dar şi la împlinirea unui an de la înfiinţarea „Ligii Scriitorilor din România“ –…
scris de:prof. Ioan Tuleu În noaptea de 27/28 iulie 1943 aviația americano-engleză a efectuat un bombardament devastator asupra Hamburgului, care venea imediat după cel din noaptea din 24/25 iulie. În acea noapte atacul a fost…
Co-președintele Organizației Municipale a PNL Arad, Geanina Pistru, a explicat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că organizațiile Județeană și Municipală din Arad au prezentat sâmbătă, la Sibiu, în fața liderilor centrali ai partidului,…
Geanina Pistru și Ovidiu Moșneag, consilieri locali municipali ai PNL Arad, au declarat marți, într-o conferință de presă, că atât ei, cât și colegii lor, sunt mulțumiți de faptul că administrația locală pune în practică…
Marţi, 23 iunie, începând cu ora 10.00, la Instituţia Prefectului Judeţului Arad, sub autoritatea Prefectului Judeţului Arad, a avut loc o întâlnire de lucru a reprezentanţilor Jandarmeriei Române, prin Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Hunedoara,…
Urmare a concursului desfăşurat la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici dl. Ladislau ELEK este directorul executiv al activităţii de colectare a veniturilor statului din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara. Concursul a fost…
PSD Arad acuză lipsa de respect cu care se raportează administraţia Falcă la arădeni, la beneficiarii ştrandului „Neptun”. „În ultima perioadă, au fost organizate mai multe dezbateri publice legate de modul în care trebuie să…
Grupul parlamentar PNL din Camera Deputaților a organizat astăzi o dezbatere intitulată “Politici liberale pentru susţinerea familiilor active şi pentru creştere demografică”. Dezbaterea a avut ca obiectiv prezentarea şi discutarea măsurilor PNL privind creşterea natalităţii…
Primăria Municipiului Arad organizează în ziua de miercuri, 24 iunie 2015 consultare publică privind : « Oportunități de creare a unor noi legături pietonale și rutiere între malurile Mureșului și perspective de dezvoltare urbanistică a Municipiului Arad »…
Centrul Municipal de Cultură Arad, cu sprijinul Primăriei Municipului Arad, a organizat a doua ediție a acțiunii Picnicul copilăriei. Parcul Aventura Voinicilor a fost duminică, 21 iunie, gazda acestei serbări câmpenești, care a constituit un…
Efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad asigură măsurile de ordine pe timpul desfăşurării examenelor în cadrul Evaluării Naționale 2015. În perioada 22 – 24 iunie a.c., jandarmii arădeni se vor afla…
Abuzurile ANAF au devenit un exemplu de bună practică și pentru alte instituții ale statului român, cum este CNADNR. Senatorul Constantin Traian Igaș a primit pe adresa cabinetului mai multe sesizări privind absurditatea acțiunilor întreprinse…
Guvernul Ponta a demonstrat că are o susţinere parlamentară care îi permite să funcţioneze legitim şi că are un proiect de guvernare pozitiv pentru România. „Trebuie să depăşim crizele politice create artificial şi să acordăm…
Cea de-a treia promoție a Şcolii de Sudură din Arad și-a încheiat studiile. Nu mai puțin de 28 de sudori vor lucre în perioada imediat următoare în diverse domenii din industria românească și de ce…