În perioada 26 – 28 iunie a.c., efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad au fost angrenate în misiuni ce au avut drept scop asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în zona…
Primăria Municipiului Arad a lansat licitația pentru realizarea primei parcări subterane din oraș, sub Piața Avram Iancu. Conform deciziei Consiliului Local Municipal investiția se va realiza prin concesiune, respectiv câștigătorul licitației va construi parcarea…
Miercuri, 1 iulie 2015, de la ora 20.30, la Teatrul de Vară Ethos, va avea loc spectacolul de teatru “Amantul”, de Harold Pinter, cu Maia Morgenstern şi Mircea Rusu. Regia: Vlad Stănescu; Scenografia: Ioana Creangă;…
Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt sărbătoriți în fiecare an în data de 29 iunie. Această zi, denumită în popor SânPetru de Vară, adduce cu ea o serie de obiceiuri, tradiții și superstitii. Potrivit statisticilor,…