Alba – provine de la numele orașului Alba Iulia. Mai precis de la culoarea albă a zidurilor din piatră ale cetății medievale; Arad – se crede că provine de la numele cavalerului Orod, cavaler la curteaRegelui Ștefan I…
Zeci de locuitori din cartierul arădean Sânicolau Mic s-au adunat în această seară pentru a protesta, împotriva unei decizii luate de Primăria Municipiului Arad și trecută favorabil în ședința CLM din 29 Decembrie 2014. La…
Luni, 5 ianuarie a.c., un echipaj din cadrul Secţiei Jandarmi Sebiş a depistat în flagrant, două persoane care pescuiau cu ajutorul unor unelte neautorizate. Persoanele au fost depistate pe un mal al râului Crişul Alb,…
Consiliul Judeţean Arad a reuşit să obţină încă o finanţarea importantă pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, privind reabilitarea, modernizarea şi echiparea cu aparatură de specialitate a Ambulatoriului. Contractul a fost încheiat la sfârşitul anului…
Aducem la cunoștiința publicului faptul că activitățile Serviciului Relații cu Publicul al Primăriei Municipiului Arad s-au mutat începând din data de 6 ianuarie, temporar, în Palatul Administrativ – camera 1 parter (Registratura Urbanism) și respectiv…
In suita celor 12 sarbatori importante crestine se numara si Boboteaza (Botezul Domnului), tinuta in fiecare an, in ziua a sasea a lunii ianuarie.Sarbatoarea este menita sa reaminteasca cele petrecute la apa Iordanului, inainte ca…