scris de: Cristian Țițca Recunosc că undeva, în sufletul meu, există un colțișor rezervat celor de peste Prut. E ceva în gena ardeleanului ce îl face să se simtă oarecum mai apropiat de moldovenii de…
PSD Arad a organizat o manifestaţie de susţinere a lui Victor Ponta pentru funcţia de preşedinte. Peste două mii de simpatizanţi au participat la o plimbare în centrul oraşului, cu steaguri tricolore, trandafiri roşii şi…
În Sala Rotondă din cadrul Instituţiei Prefectului a avut loc astăzi ceremonia de învestire în funcţie a doamnei Subprefect al judeţului Arad, Florentina Horgea. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa domnului Director General al Direcţiei pentru…
Candidatul ACL Klaus Iohannis fuge, din nou, de o confruntare televizata cu Victor Ponta! A refuzat sa meargă la televiziunile care îl critică, deşi Victor Ponta a mers la televiziunile care îl critica. „Iohannis a…
Co-președintele Alianței Creștin Liberale Arad, senatorul Ioan Cristina, îi transmite lui Mircea Purcaru, președinte al Partidului Conservator Arad, să iasă din birou și să facă ceva bun pentru Arad și pentru arădeni și abia după…
Parlamentarii Alianţei Creştin Liberale Arad le solicită preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului convocarea de urgenţă a celor 2 Camere pentru data de vineri, 14 Noiembrie a.c., la ora 12.00, pentru aprobarea solicitărilor Parchetelor pentru începerea…
Presedintele Partidului Conservator Arad, Mircea Purcaru le multumeste aradenilor inca o data pentru votul de incredere de care au dat dovada pe data de 2 noiembrie si totodata ii indeamna pe aradeni ca in…
Dintre aceștia Csongor Nagy va lupta și la individual Campionatul Mondial al Tăietorilor de Lemne – STIHL Timbersports se va desfășura la sfârștiul acestei săptămâni în Austria la Innsbruck. Țara noastră va fi reprezentată de…
Sâmbata 15 noiembrie 2014, cu incepere de la 1700 în cadrul Galeriei Naţionale de Artă Delta a Uniunii Artiştilor Plastici din România-Filiala Arad, vor avea loc vernisajul a două evenimente. In sala mare a galeriei…
EgoEvents Media Group organizează în data de 31 decembrie 2014, începând cu ora 21.00, REVELION VENEȚIAN 2015, la Club Medusa și Casa Roma din Constanța. Special pentru cei ce aleg să petreacă noaptea dintre…