Ieromonah Agapie Corbu, stareţul Sfântului Schit „Bunavestire” din Almaş susţine conferinţa „Pustia, Pustnicii şi Biserica” – miercuri 26 februarie a.c., ora 18.00 în sala Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad. Evenimentul este organizat de către Centrul…
Mihai-Răzvan Ungureanu: “Este foarte binevenit acordul și asteptăm și confirmarea opoziției. Ne dorim ca negocierile să ducă la sistarea violențelor și să dea startul tranziției spre un adevărat regim democratic și stabil. Acordul însă nu…
Activarea clauzei privind vizele Schengen de către Elveţia se poate face doar în situaţii excepţionale, în cazul unui aflux masiv de imigranţi, şi vizează ţările din afara Uniunii Europene, a precizat, vineri, la solicitarea MEDIAFAX,…
În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri, au efectuat, atât în municipiu, cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 145…
Astăzi, Biserica Maranata, s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei care au dorit să-l conducă azi pe cel care a fost Dorel Popa, cel care timp de mai bine de 20 de ani a păstorit acest lăcaş…
În baza Programului Național de Prevenire a Delincvenței juvenile și a victimizării minorilor, poliţiştii arădeni, în colaborare cu Şcoala Gimnazială „Iosif Moldovan” Arad și Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Arad, desfăşoară Proiectul educațional…
Poliţiştii de la Postul poliție Vârfurile îl cercetează pe I. VALENTIN de 39 ani din localitatea Avram Iancu. Din cercetările efectuate de către poliţişti s-a stabilit faptul că, în perioada 19-20.02.2014, bărbatul ar fi tăiat…
Poliţiştii arădeni au depistat, ieri, două persoane care conduceau autovehicule în timp ce se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice şi au produs accidente rutiere. În jurul orelor 23:45, în timp ce conducea autoturismul marca Ford,…
Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Timisoara informeaza contribuabilii ca 25 Februarie 2014, inclusiv, este termenul de depunere a formularelor 392A si 392B. Astfel, persoanele impozabile care la data de 31 decembrie 2013, erau inregistrate…
Aglomeraţie pe DN7, pe sensul de ieşire din ţară, prin vama Nădlac. Cozile de camioane şi tiruri s-au întins pe trei kilometri şi jumătate, din cauza controalelor amănunţite făcute de vameşii maghiari. Nervii şoferilor sunt…