„Deşi PNL nu ajuns niciodată la cota PSD, Uniunea Social Liberală a fost construită pe principiul parităţii, deşi a fost, în mod clar, un sacrificiu considerabil pentru PSD, atât la nivel central, cât şi la…
Din sediul PC Arad, preşedintele organizației judeţene, Mircea Purcaru, susţine sus şi tare că “aliaţii” din PNL nu sunt deloc “bon caracter”, deoarece nu agrează propunerile lui Victor Ponta, ca preşedinţii PC şi UNPR, Daniel…
Astăzi, într-o conferinţă de presă, președintele organizației județene a Partidului Național Liberal Arad, senatorul Ioan Cristina, şi deputatul Mihăiţă Calimente au atacat destul de dur, aliaţii de la Partidul Conservator, în speţă pe preşedintele Mircea…
Facturile la energie electrică pentru cetăţeni şi consumatorii industriali vor fi mai mici, ca urmare a adoptării în şedinţa de marţi a plenului Camerei Deputaţilor a legii privind aprobarea OUG nr. 57/2013, prin care este…
Astăzi la sediul PDL Arad a avut loc o conferinţă de presă „mai aparte” la care au fost prezenţi alături de Iustin Cionca, primarul oraşului Pecica, Petru Antal, şi consilierii democrat liberali de la Tîrnova,…
În perioada 27 – 28 februarie Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) a judeţului Arad organizează, o misiune economică în marja lucrărilor Comisiei mixte de cooperare economică româno-maghiare, ce va avea loc la Budapesta.…
Peste două zile, mai precis pe data de 15 februarie Aradul va găzdui seminarul „Nutriţie şi Viaţă Sănătoasă”. Evenimentul se află la cea de-a doua şi sunt invitate toate persoanele care doresc să-şi cunoască mai…
În ultimul meci din sezonul regulat al Ligii Europei Centrale la baschet Feminin (CEWL), Univ Goldiş ICIM Arad a învins categoric cehoaicele de la Valosun Brno. Galben-albastrele au avut de îndeplinit doar o simplă formalitate în…