Atmosferă incendiară în “Polivalenta Arădeană”, unde peste 1.200 de spectatori au fost în această seară martorii unei minunate victorii obţinute de Univ Goldiş ICIM în faţa uneia dintre contracandidatele la obţinerea titlului naţional, CSM Satu…
Dacă până acum nu a reuşit să facă mare lucru pentru Ineu, primarul Abrudan Călin se poate mândri că a reuşit să facă, totuşi, ceva ÎMPOTRIVA Ineului, ÎMPOTRIVA ineuanilor: a băgat pur şi simplu drujbele…
Consiliul Naţional al Elevilor susţine introducerea mai multor ore de sport în programa şcolară a elevilor din ciclul primar, considerând însă că trebuie să se facă investiţii în bazele sportive din şcoli pentru ca orele…
Niciun jucător la Loto 6/49 nu a reuşit să bifeze toate cele şase numere extrase duminică, premiul de aproape 14,5 milioane de lei fiind reportat. Numerele extrase duminică la Loto 6/49 sunt 2, 12, 19,…
Un număr de 18 jurnalişti au onorat cea de-a IV-a ediţie a “Cupei Presei” la tenis de masă, care s-a defăşurat, sâmbătă, la Complexul „Emil Prokopecz”. În urma unui maraton care a cuprins 64 de…
Pentru poloiştii de la AMEFA Arad, “dubla” cu Crişul Oradea s-a dovedit dificilă aceştia trebuind să se întrebuinţeze serios pentru a-şi apropia victoria în cele două partide. Poloiştii pregătiţi de Cristi Cosma au câştigat…
Arădeanul Marius Copil a reuşit să câştige turneul challenger de la Quimper (Franţa), dotat cu premii totale de 42.500 euro, după ce a trecut în finală de francezul Marc Giquel (favorit numărul 8), scor 7-6…
Arădeanul Marius Copil a reuşit o frumoasă performanţă, calificându-se în finala turneului challenger de la Quimper (Franţa), dotat cu premii totale de 42.500 euro, după ce l-a învins pe israelianul Dudi Sela (69 ATP), al…
Deputatul PDL de Arad, Claudia Boghicevici, trage un semnal de alarmă referitor la inacțiunea actualului guvern în sprijinul cetăţenilor români plecați la muncă în străinătate, având în vedere problemele pe care aceștia le întâmpină pe…
UTA a susţinut un meci de verificare cu ocupanta locului trei în prima ligă maghiară Debrecen, unde a pierdut la limită, scor 2-1 (1-1) pentru gazde, însă a avut o prestaţie bună în Ungaria. Băieţii…
Faptul că România a avut o creştere economică de 0,2% in 2012, fiind una din cele 3 ţări europene care au înregistrat creştere anul trecut, confirmă faptul că măsurile luate de guvernul USL au fost…
Numeroşi fani arădeni, sceptici în ce priveşte UTA, au avut azi un moment de linişte, Adrian Marţian a revenit la Arad, având o întâlnire cu Giovanni Catanzariti. Surpriza a constituit-o şi faptul că omul de…
Senatorul Mihai Răzvan Ungureanu și-a inaugurat, vineri, cabinetul de senator de la Arad. În cadrul unei conferințe de presă susținută cu ocazia inaugurării cabinetului parlamentar, Ungureanu le-a spus jurnaliștilor că speră ca aceștia să se…
De astăzi, noul cod de procedură civilă (Cpc) intră în vigoare, la aproape patru ani şi jumătate de când proiectul său a fost aprobat de Executiv şi prezentat de Ministerul Justiţiei ca oportunitate pentru accelerarea…