Sant-Ilie este ziua de celebrare a zeului solar (Sant-Ilie) la data 20 iulie, considerata a fi mijlocul sezonului pastoral. Sant-Ilie, ca si San-George si Samedru, este o divinitate populara care a preluat numele si data…
Preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar, a reacţionat faţă de declaraţiile PDL şi ale lui Iustin Cionca, legate de politizarea unor instituţii publice. „Subordonarea instituţiilor publice a atins proporţii inegalabile după ce PDL a ajuns la…
1374 – A murit Francesco Petrarca, prozator, poet şi umanist din secolul al XIV-lea, unul dintre cei mai importanţi poeţi lirici ai literaturii italiene (n. 20 iul. 1304). 1893 – S-a născut poetul rus Vladimir…
Scafandrii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad s-au deplasat la lacul Ghioroc unde se presupune că ieri un tânăr de 17 ani s-ar fi înecat. Acesta era la scăldat cu mai mulţi prieteni, care au…
Atletico a făcut, joi, o propunere celor doi finanţatori, Giovani Catanzariti şi Adrian Marţian, de preluare a clubului fanion al Aradului, UTA. Clubul arădean prin vocea proprietarului său Marius Ţucudean este dispus să plătească peste…
Preşedintele Filialei Teritoriale PNL Arad, Ioan Cristina a anunţat că Biroului Politic Naţional al partidului a validat, în şedinţa din această săptămână, alegerile desfăşurate în filiala arădeană şi în urma cărora senatorul a fost reales…
Recent s-a desfăşurat la Cluj-Napoca un cantonament şi o competiţie internaţională de baschet în fotoliu rulant , organizată de către Comitetul Naţional Paralimpic(CNP) împreuna cu Federatia Internaţională de Baschet în Fotoliu Rulant (IWBF). Locul de…
Primarul comunei Zimandu Nou, liberalul Dorel Vidran, şi-a prezentat într-o conferinţă de presă bilanţul primului an scurs din actualul mandat, unul din care reiese că principala precupare a administraţiei pe care o conduce a fost…
Sorin Trăistaru a reuşit o campanie bună în Campionatul European şi Est European de Supermoto, clasa SOpen în acest sezon. În prima etapă, tinuta la Arad, campionul Romaniei a reusit un loc 3, Sorin Traistaruperformanta…
Propunerea legislativă privind eliberarea gratuită a medicamentelor care costă sub 10 lei pentru persoanele cu venituri sub salariul minim pe economie a fost avizată nefavorabil de către Guvern, conform unui comunicat transmis de Executiv. Propunerea…
1552 – S-a născut Rudolf II de Habsburg, împărat al Sfântului Imperiu Roman, rege al Germaniei, Boemiei, Croaţiei şi al Ungariei şi principe al Transilvaniei (m. 20 ian 1612) 1811 – S-a născut scriitorul englez…
Conducerea Poliţiei Arad, în protocolul PSD-PNL! Ioan Cristina, preşedintele PNL Arad, şi Mihăiţă Calimente, deputat al aceluiaşi partid, au acordat zilele trecute un interviu în mass-media, unde recunosc cu nonşalanţă că, în protocolul PSD-PNL privind…
La fel în fiecare an, Comisia Judeţeană de Arbitrii a organizat o conferinţă de presă, cu adevărat profesională din toate punctele de vedere. Totul s-a petrecut în cocheta sală de conferinţe a hotelului “Iris” (proprietar…
În ultimele trei zile, poliţiştii rutieri, au efectuat, atât în municipiu, cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat aproximativ 140…