Adrian Ţolea consideră că parlamentarii USL care reprezintă Aradul se comportă ca un mecanism, uns şi reglat de la Bucureşti.„Parcă sunt un ansamblu coral, spun acelaşi lucru, pe mai multe voci, cu Ponta sau Antonescu…
În perioada 12-13 decembrie 2013, oraşul Braşov a fost gazda celei de-a şasea ediţie a Forumului Administraţiei Româneşti, eveniment anual organizat de Revista Română de Administraţie Publică Locală, Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă a primit…
Raliul Aradului a fost inclus ca etapă în cadrul Trofeului Europei, competiție organizată de Federația Internațională de Automobilism (FIA). Astfel, în perioada 9-10 mai 2014, Raliul Aradului va fi cea de-a treia etapă în…
În 18 decembrie 2013, la ora 18, la Librăria Scienta din Arad, va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură ,, Poveste de iarnă”, semnată de artistul plastic Dan Merişca. ,, Iată că după colecţii precum…
La finele acestei săptămâni, Federaţia Română de Motociclism (FRM) şi-a premiat campionii sezonului 2013, recent încheiat. Gala Campionilor FRM, a fost organizată în colaborare cu Consiliul Judeţean Timiş şi Moto Club Pascotă Racing Team, evenimentul…
Sute de arădeni de toate vârstele și-au pus astăzi patinele și au încercat gheata la Patinoarul Municipal Arad. Patinoarul și-a deschis portile sâmbătă 14 decembrie cu o petrecere care a marcat startul noului sezon. Atmosfera…
Vocea de aur a liricii româneşti şi internaţionale, Felicia Filip, sintetizează într-o manieră inedită şi creativă piesele de rock din toate timpurile şi lansează un proiect unic pe piaţa muzicală din România: albumul „Fata din…
Joi, naţionala de handbal feminin a României a învins Ungaria, cu scorul de 21-17 (8-10), într-un meci contând pentru grupa D a Campionatului Mondial din Serbia, fiind calificată în optimile de finală ale competiţiei. Ungaria…
Consilierul judeţean al Partidului Conservator, Daniel Duruş, susţinut de preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, a anunţat într-o conferinţă de presă, că începând de anul viitor va ataca în contencios administrativ proiectele de hotărâre ale Consiliului…
Parlamentul European a adoptat, marți, raportul referitor la propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind un mecanism al Uniunii de protecție civilă. Europarlamentarul Iosif Matula, în calitate de raportor pentru avizul Comisiei…
Agitaţia creată de modificarea Codului Penal în sensul instituirii unei superimunităţi pentru parlamentari, prin scoaterea lor din categoria funcţionarilor publici a împins în plan secund o altă schimbare importantă făcută de deputaţi pe ascuns, cu…
În zilele de 12 şi 13 decembrie 2013 are locla Braşov cea de-a VI-a ediţie a Forumului Administraţiei Româneşti, eveniment anual organizat de Revista Română de Administraţie Publică Locală. Acesta este un prilej pentru a…
După un an de la preluarea legitimă a puterii de către USL, bilanţul este unul dezastruos pentru România. S-a constatat un regres major în majoritatea sectoarelor de activitate: justiţie, economie, învăţământ, sănătate, reforme sau absorbţii…