Ovidiu Haţegan va conduce la centru partida Girondins Bordeaux – Benfica Lisabona, din manşa secundă a optimilor de finală ale Ligii Europa, care va avea loc pe Stadionul „Chaban Delmas“, joi, de la ora 22.05.…
Stadionul din Grădişte a fost gazda unei interesante întâlniri amicale de rugby, adversare fiind Lions Rugby Club UVVG Arad şi campioana Serbiei, RC Pobednik. „Oaspeţii au câştigat cu 24-5, să nu uităm că am jucat…
Finala Campionatului Naţional Individual de Judo Tineret U23, desfăşurată recent la Turnu Severin, a adus Aradului două medalii. Sergiu Sinceac (LPS Arad / CSUAV Arad) şi Luca Kunszabo (LPS Arad / Liberty Oradea) şi-au…
Echipa Colegiului Naţional „Elena Ghiba Birta“ a reuşit să câştige faza zonală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la baschet masculin, ciclul gimnazial, găzduită de oraşul nostru.Elevii pregătiți de profesorii Olimpia Ancateu și Emerich Davidhazy…
Europarlamentarul Iosif Matula a avut o intervenție în Plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg în cadrul dezbaterii pe marginea Raportului privind Perspectiva energetică 2050. Documentul subliniază importanța politicii energetice a UE în cadrul crizei economice…
O reconfirmare a valorilor şi a geniului beethovenian în spiritul do minorului pentru pian op.37, al celei mai concentrate simfonii a ciclului simfonic, Simfonia a VIII-a, în fa major op.93 şi nu în ultimul rând…
Senatorul USL Ioan Cristina consideră că România are nevoie de modificarea Constituției pentru a recâștiga credibilitatea legii fundamentale. „Legea fundamentală are nevoie de un proces de recâștigare a credibilității. Obiectivul principal al revizuirii Constituției este…
Debutul părţii a doua a sezonului în Liga a V-a Arad s-a reluat cu ultima etapă din tur. În prima serie Sânpaul s-a impus în derby-ul cu Vladimirescu II, iar în cea de a doua…