Vremea ajută. Vremea rea a putut să creeze și condiții favorabile, fiind un ajutor pentru tabăra care știa să profite de ea.
Astfel, în mod paradoxal, debarcarea anglo-americană din Normandia s-a făcut sub protecția furtunii. Prevăzută, după cum se știe, pe 5 iunie a fost întârziată din cauza vremii proaste. Forțele navale aflate deja în mișcare au fost oprite. S-a prevăzut o amânare scurtă până a doua zi pe 6 iunie. Efectul de surpriză a acționat perfect. Germanii nici nu se gândeau că debarcarea putea avea loc în asemenea condiții. Meteorologii lor anunțaseră 10-12 zile de perturbări ale vremii. Rommel plecase liniștit în concediu, în Germania, iar alți comandanți de divizie participau la un joc de război. În acest fel, sub acoperirea vremii, surpriza a fost totală pentru germani care s-au dezmeticit greu, reacționând cu întârziere.
Tot sub acoperirea vremii nafavorabile a început, pe 16 decembrie 1944, ofensiva Wehrmachtu-lui din Ardeni, ultima mare ofensivă germană înainte de ceea ce avea să fie previzibilul sfârșit, cel al înfrângerii totale și capitulării necondiționate a Germaniei. Germanii se bazau pe timpul nefavorabil aviației inamice și pe spiritul combativ scăzut al soldaților americani. Și, într-adevăr, timp de două săptămâni, vremea nefavorabilă, plafonul jos de nori, a împiedicat atacurile aviației americane care avea supremație totală în aer. Astfel, blindatele germane au reușit străpungerea și înainarea rapidă spre obiectivul țintă, orașul belgian Anvers.
În 21 decembrie 1944, a fost încercuită Divizia 106 americană în fața localității St. Vith și germanii i-au forțat pe cei 6000 de oameni să se predea. Localitatea St. Vith a fost apărat de Divizia a 7-a până pe 21 decembrie, când aceasta a căzut în mâinile lui Manteuffel. În timpul ofensivei din Ardeni, Armata 5 panzere, condusă de Manfred von Manteuffel, a luat circa 9000 prizonieri americani. După ce au fost străpunse liniile acestora, a făcut o breșă de 30 km în linia frontului și nemții au înaintat aproximativ 100 km. Pe flancul de nord, Armata 6 germană, condusă de Dietrich, abia dacă reușea să înainteze din cauza drumurilor proaste și a rezistenței dure întâmpinate, deși detașamentele înaintate cuprindeau cele mai călite regimente, între care Regimentul 1 SS Panzere, aflat sub comanda brutalului Obersturmbannfuhrer SS Joachim Piper.
Ofensiva germană se va opri complet după 25 decembrie, când cerul se va însenina și va deveni favorabil aviației aliate care va ataca în forță blindatele germane. La începutul lui ianuarie, germanii se vor retrage pe liniile de pe care au pornit ofensiva.
Ioan Tuleu
No Comments
Comments for Vremuri de război are now closed.