Vremea bună permite avansarea lucrărilor pe drumul județean Pâncota-Buteni

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , ,

Published on februarie 10, 2020 with No Comments

Se lucrează și în această perioadă la drumul județean Pâncota-Buteni. Investiția vizează refacerea totală a tronsonului în lungime de 31,3 kilometri.

„Lucrăm și în această perioadă la drumul județean Pâncota – Buteni, fiindcă vremea bună ne permite. Nu am dat ordin de sistare a lucrărilor pe șantier și bine am făcut. Am fost inspirați, fiindcă timpul frumos ne permite să muncim în continuare! Am solicitat constructorului încă de la început să avanseze cu lucrările cât de mult posibil, să lucreze neîncetat, cât permite starea vremii, astfel încât disconfortul cetățenilor, cauzat de șantier, să fie cât mai mic”, a declarat astăzi Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Investiția este realizată din fonduri europene, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.

 

No Comments

Comments for Vremea bună permite avansarea lucrărilor pe drumul județean Pâncota-Buteni are now closed.