UTA a dat cu „şepcile roşii” de pământ

Written by admin. Posted in Sport

Tagged: , , , ,

Published on noiembrie 22, 2015 with No Comments

ameci

UTA şi „U” Cluj, grupări emblematice ale adevăratului fotbal românesc, şi-au „încrucişat săbiile” pe Stadionul „Motorul” din Aradul Nou. Gazdă a întâlnirii contând pentru etapa cu numărul 14 al Ligii a II-a, seria de vest.

În ciuda vremii, deloc atractivă pentru fotbal, şi a televizării, aproape 1.000 de spectatori au ţinut să fie prezenţi în tribune. „Şepcile Roşii” au venit însoţite de aproape 100 de susţinători, care au beneficiat de un tratament ironic din partea ultraşilor arădeni, cum era de aşteptat după „evenimentul Şimand”, petrecut cu câţiva ani în urmă.

Pe un teren îmbibat, cele două echipe au început într-o notă de tatonare, fiind foarte greu să construieşti. După cinci minute de joc, Curtuiuş reclamă un penalty, împins în careu, dar centralul Marcu, inpasibil, lasă jocul să continue.

În minutul 10, Ursu de la oaspeţi a şutat puternic din careul mare dar mingea a lovit bara porţii apărate de Miron, clujenii irosind astfel prima ocazie de a deschide scorul. Acelaşi Ursu a mai şutat o dată de la aproximativ 30 de metri, şutul, destul de slab, fiind reţinut fără probleme de Miron.

După şapte minute, Burlă nu poate prelua balonul venit de la un adversar, profită Butean, reuşeşte să intre în careu, dar şutul său se opreşte în plasa laterală a porţii apărate de Miron. Ar mai fi de consemnat două ocazii, cea a lui Crişan, de la oaspeţi, în minutul 40, şi a lui Ciprian Rus, de la gazde,  din minutul 42, mingea trecând pe lângă poarta oaspeţilor.

Meciul scade în intensitate, parcă ambele echipe aşteptând pauza. Dar, la ultima fază a reprizei, Ciprian Rus pătrunde pe partea stângă, se apropie de careu şi trimite o „torpilă” de la 25 de metri direct sub bara porţii apărate de Niczuly, UTA reuşind să intre la vestiare cu avantaj pe tabelă.

După pauză UTA reia partida ca o echipă aflată în avantaj, iar după două minute se consuma prima mare ocazie de a-şi majora avantajul atunci când Strătilă pătrunde pe partea dreaptă, pasează pentru acelaşi Ciprian Rus, acesta trimiţând din şase metri pe lângă poarta lui Niczuly. Arădenii sunt cei care domină jocul, Strătilă intră în careu, Niczuly plonjează în faţa acestuia şi îl faultează clar, dar centralul Marcu parcă se teme să acorde penalty arădenilor, acordând totuşi un corner compensator.

Cu trei minute înainte de final, Ciprian Rus a trimis un şut periculos din interiorul careului, Niczuly reuşind să respingă cu greu balonul. Când părea că nimic nu se mai poate întâmpla stadionul amuţeşte. Atacantul clujean Ursu se trezeşte singur în careul arădean, trimite  „parşiv” pe lângă Miron, dar mingea trece milimetric pe lângă poarta arădenilor. Era minutul 90+2.

Fluierul final este întâmpinat cu urale pe arena din Aradul Nou, din două motive. Primul: UTA reuşeşte să se impună, după un meci în faţa unei echipe bune. Al doilea: reuşeşte să revină în fruntea clasamentului seriei de vest al ligii secunde.

UTA: Bg. Miron – Polgar, Botiş (cpt.), Al. Manea, Burlă – Strătilă (D. Man ’77), Chindriş, Jorza, Hlistei (Sz Syekely ’86) – Cip. Rus, Curtuiuş (M. Vlad ’66)

Rezerve: S. Mara – Gligor, M. Vlad, I. Tănase, Sz. Szekely, Ad. Petre, D. Man

Antrenor: Roland Nagy

”U” Cluj: Niczuly – Butean, R. Crişan, Cordoş, Hîmpea – Boboc (Janos ’74), Cîndea, Calcan (cpt.)(Al. Dulca ’83), Oct. Ursu – Greu, Schieb (Tarcea ’58)

Rezerve: Ţicrea – A. Mutu, Popescu, Tarcea, Al. Dulca, Keresztes, Janos

Antrenor: Mihai Teja

No Comments

Comments for UTA a dat cu „şepcile roşii” de pământ are now closed.