Trei puncte aduse din Finlanda de către tricolori

Written by admin. Posted in Sport

Tagged: , , ,

Published on octombrie 14, 2014 with No Comments

Naționala de fotbal a României a învins formația Finlandei cu scorul de 2-0 (0-0), marți seara, pe stadionul Olimpic din Helsinki, într-un meci din Grupa F a preliminariilor EURO 2016.

Tricolorii s-au impus prin ”dubla” lui Bogdan Stancu (54, 83), ambele goluri din pasele lui Lucian Sânmărtean, și a făcut un nou pas spre calificarea la turneul final din Franța. Tricolorii, chiar dacă nu au făcut un joc nemaipomenit, au făcut uitată impresia din meciul cu Ungaria de la București (1-1).

Începutul reprizei secunde a fost cât se poate de bun pentru echipa României: gol marcat de Bogdan Stancu, printr-o lovitură de cap, din cornerul executat de Sânmărtean (54), iar finlandezii au rămas în 10 oameni, după eliminarea lui Ring (56).

Bogdan Stancu a închis conturile în minutul 83, cu o execuție de excepție, șut de la marginea careului la colțul lung, din pasa aceluiași Sânmărtean: 0-2. Rusescu a fost și el aproape de gol (88), cu un voleu peste poartă.

România va juca următorul meci acasă cu surprinzătorul lider al grupei, Irlanda de Nord, pe 14 noiembrie.

No Comments

Comments for Trei puncte aduse din Finlanda de către tricolori are now closed.