La un moment dat plutonul lui Anatoli Cerniaev (toamna lui1941) era trecut în rezervă la circa 10 km în spatele frontului sovietic. Pe tarlaua alăturată se afla un șir de colibe, în care locuiau niște țărănci care culegeau ce mai rămăsese din recolta anului precedent. Soldații săreau pe ele în ziua mare și le posedau unde le prindeau, ori, cei care erau mai rușinoși, le trăgeau spre tufișuri.

În cele mai multe cazuri fetele nu se opuneau prea mult. Însă uneori lucrurile scăpau de sub control. Un sublocotenent a scos cu forța o fată dintr-o colibă și s-a repezit asupra ei. Ea s-a opus și a început să strige. O altă fată a sărit în spinarea ofițerului și l-a lovit peste cap, strigând: „Ticălosule. Dă-te jos de pe ea”! „Ce faci ? Oprește-te”, făcându-și cruce tot timpul și cerându-i lui Dumnezeu să îi ierte sufletul păcătos. Locotenentul nu a luat-o în seamă. O a treia fată, strigând și blestemând, a încercat să îl îndepărteze trăgândul de picior. În cele din urmă el a fost salvat de câțiva soldați aflați în trecere și a fugit cu pantalonii în vine. (Rodric, p. 163)

scris de: prof. Ioan Tuleu

După ce sovieticii au intrat pe teritoriul Germaniei, în înaintarea lor spre Berlin, în iarna anului 1945, un fenomen de o gravitate excepțională, semnalat de toți observatorii, au fost violurile în masă. Soldații nu aveau nici un fel de frână, fiind chiar încurajați de șefii lor. Într-un interogatoriu efectuat de NKVD, Emma Korn povestea o astfel de experiență traumatizantă: „Pe 3 februarie – le-a spus aceasta anchetatorilor – trupele Armatei Roșii din prima linie au intrat în oraș. După ce au intrat în subsolul în care ne ascundeam și și-au îndreptat armele spre mine și spre alte două femei, indicându-ne să mergem afară în curte, unde ne-au așezat în ordine. Acolo, în curte, doisprezece soldați m-au violat pe rând. Alți soldați au făcut același lucru cu cele două vecine ale mele. În noaptea care a urmat, șase soldați beți au năvălit peste noi în subsol și ne-au violat în fața copiilor. Pe 5 februarie, au venit trei soldați, iar pe 6 februarie alți 8 soldați beți ne-au violat din nou și ne-au bătut”. Trei zile mai târziu femeile au încercat să-și omoare copiii și apoi să se sinucidă tăindu-și venele de la mâini, dar n-au reușit. (Antony Beevor, Berlin, Editura Rao, 2005, p. 74)