de prof. Ioan Tuleu: Cu toate că erau presați să se conformeze normelor unei culturi a brutalității, au existat și câțiva gardieni japonezi (în lagărul de la Ofuna) care au refuzat să participe la violență.

Într-un incident, un deținut a fost bătut cu bâta cu atâta sălbăticia, încât era clar că va fi omorât. În mijlocul bătăii, gardianul a fost chemat în altă parte și i s-a ordonat altuia, cunoscut sub numele de Hirose, să termine bătaia. Întrucât se aflau într-un loc în care nu puteau fi văzuți de ceilalți gardieni, Hirose i-a spus captivului să țipe ca și cum ar fi primit bătaie, apoi a început să dea cu bâta în podea. Cei doi și-au jucat rolurile până când s-a auzit suficientă „bătaie”. Deținutul a rămas cu convingerea că Hirose i-a salvat viața.

Pentru o conduită ca a lui Hirose era nevoie de un curaj ieșit din comun. Oriunde în Japonia, simpatia față de prizonierii de război constituia un tabu. Când o fetiță care locuia lângă lagărul de la Zentsuji și-a exprimat compasiunea față de prizonieri, comentariile ei au stârnit un scandal național. (Laura Hillebrand, op. cit p. 294)