În această după amiază, de la ora 17.00, de „Sânziene“ – Ziua naşterii Sf. Proroc Ioan Botezătorul, de „Ziua Iei Româneşti“, dar şi la împlinirea unui an de la înfiinţarea „Ligii Scriitorilor din România“ – filiala Arad, arădenii sunt invitați la Librăria „Scienta“.

„Îmbracă ia sau costumul strămoşesc şi fii alături de Liga Scriitorilor arădeni, ca împreună să îmbrăcăm româneşte întreg Universul în ii şi în cuvânt“ se spune în mesajul organizatorilor.

Vor citi din creațiile lor: Ardelean Ioan Alexandru, Bace Toghiere și Nicolae Nicoară Horia.

Pe 24 iunie, crestinii ortodocsi, greco-catolici si cei romano-catolici praznuiesc una dintre cele mai importante sarbatori: Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, cunoscuta in popor si sub numele Dragaica sau Sanzienele.

In mitologia folclorica romaneasca, sanzienele sunt personaje mitice nocturne. Spre deosebire de ielele de la Rusalii, sanzienele sunt femei frumoase, adevarate preotese ale Soarelui, binevoitoare fata de om, care ajuta la rodirea plantelor, a pomilor etc. Se spune ca, in noaptea de 23-24 iunie, Sanzienele plutesc deasupra pamantului, canta, danseaza, dau rod ogoarelor, intaresc casatoriile, inmultesc animalele, pasarile, vindeca boli.

Dragaica este un ritual de origine agrara, practicat la 24 iunie prin Muntenia, Moldova si Oltenia, in preajma solstitiului de vara. Ritualul vizeaza prosperitatea si protectia culturilor, mai ales a celor de cereale. Traditia cere ca in aceasta zi nimeni sa nu lucreze, pentru ca este „cap de vara”, iar Soarele „joaca pe cer sau sta in loc la amiaza”. Dragaica se sarbatoreste printr-un dans interpretat de un grup de cinci-zece fete, din care una este aleasa ca Dragaica. Ea este imbracata ca o mireasa si impodobita cu spice de grau, in timp ce fetele celelalte se imbraca in alb, poarta un voal pe fata in care sunt prinse flori de sanziene, iar in mana tin o coasa.

Sanzaienele erau considerate sarbatoare in care soarele se credea ca se odihneste.

se crede ca cine se uita la soare mai cu atentie il vede ca un barbat frumos si fata lui lumineaza toata lumea.

se crede ca in aceasta zi soarele mananca un corn de prescura cand asfinteste si de aceea nu-i bine a manca cand asfinteste astrul.

se crede ca e bine ca gospodinele sa scoata toate lucrurile din casa ca sa le vada soarele, ca sa joace soarele pe ele ca sa fie ferite de molii.

se crede ca daca in aceasta zi o fata arunca gunoiul in fata soareleui, nu numai ca nu-i mai creste parul, dar nu se mai marita niciodata

Sarbatoarea pastreaza amintirea zeitei Diana, intrucat provine de la Sancta Diana, asa cum este de parere Mircea Eliade. Diana este o zeita italica arhaica, identificata de romani cu Artemis, simbol al luminii si ocrotitoare a vanatorii. In mitologia universala marea zeita era venerata ca stapana a tuturor vrajitoarelor, a noptii intunecate, a astrilor si a lunii, a tuturor destinelor si norocului, ca stapana a apelor, ceea ce ne argumenteaza substratul mitico-magic al scaldatului ritual si al altor rituri practicate cu ocazia sarbatorii.

Stimularea maritisului de Sanzaiene – florile de sanzaiene

Se credea ca in aceasta zi florile de sanzaiene au proprietati miraculoare. De aceea slujeau si la stimularea de catre fetele de maritat a maritisului. In satele din Maramures, pana a nu rasari soarele, fetele se duc pe camp si, unde gasesc o cantitate mai mare de flori, isi impletesc cununi. Cununile le poarta pe cap, apoi le duc la o vale si le dau drumul pe apa rostind formule orale.

Practici de divinatie de Sanzaiene

De asemenea, cununi din flori de sanzaiene, erau aruncate de fete pe casa. Daca cununa ramane pe acoperis, fata se marita in cel mult doi, trei ani. Daca nu ramane pe acoperis, fata nu se va marita.

In unele sate fac cununi toti ai casei, pe care le arunca pe haizasul casei. Daca cununa ramane pe casa, cel a caruia este va trai mult. Daca nu ramane e semn fatidic pentru proprietarul ei, adica va muri.

Cununile de Sanzaiene slujesc si la ghicirea norocului. Flacaii si fetele, dupa ce fac cununi, care si le pun pe cap, le pun apoi afara, la loc curat. Care fata sau flacau va avea cununa mai incarcata cu roua, va avea noroc tot anul. Daca pe cununa vreunuia nu pica roua, nu va avea noroc.

Ceremonia cu braduti in ziua de Sanzaiene

La Borsa, obiceiul era performat de ceata flacailor si a fetelor, ceea ce ne evidentiaza functia lui de initiere. In dimineata zilei de 24 iunie flacaii aduceau din padure sase sau noua brazi tineri, cu crengile dispuse uniform, asemanatori cu cei care se impodobesc de Craciun. In obligatia fetelor cadea prepararea “colacutilor”, niste colaci mici impletiti in trei, cu orificiu la mijloc. Tot ele pregateau firele de lana si “petelele”, adica panglicile colorate de hartie creponata. Ele impodobeau bradutii cu colaci, pe care ii legau de ramuri cu lana si cu “petele”. Impodobirea se facea cu o grija aparte.

Dupa iesirea de la biserica, la casa unde s-au impodobit brazii, se aduna cei sase feciori, care au adus brazii, unde se afla si preotul satului. Preotul binecuvinteaza casa, ceata feciorilor si a fetelor, apoi fiecare flacau ia cate un brad si, impreuna cu fetele parasesc casa. Pe drum sunt urmati de obstea satului. Alaiul, avndu-l in frunte pe preot, intr-o solemnitate deplina, se indreapta catre vale, unde preotul rosteste o rugaciune, dupa care fiecare fecior introduce varful bradului in unda apei. Alaiul se indreapta apoi catre biserica, unde sunt depusi brazii, care vor fi pastrati acolo pana la Craciun.

Credinte si superstitii legate de Sanzaiene

Se crede in popor ca roua din aceasta zi are proprietati miraculoase si poate vindeca anumite boli, intre care”pocitura”, cand cineva este pocit adica i se schimba infatisarea prin farmece. Cel pocit trebuie sa se tavaleasca prin roua din florile campului inainte de rasaritul soarelui, ca sa se vindece. Se crede ca roua din aceasta noapte apara de duhurile rele pe oricine se scalda in ea. De aceea era obiceiul ca si cei sanatosi sa se scalde in pielea goala in roua de Sanzaiene.

In popor se mai credea ca buruienele in noaptea sarbatorii sunt mirosite de Sfintele sau Zanele Campului care umbla de Sanzaiene si de aceea buruienele au puterea de a lecui boli.

La Sanziene se crede ca rasare Gainusa si malaiul isi pierde grauntul, de la radacina, de frica gainii care, in aceasta noapte rasare prima data.

La Sanzaiene se obisnuieste ca in miez de noapte, la ora zero fix (timpul magic optim), fetele, in ajunul sarbatorii sa se scalde ritual in vaile Borsei si Viseului, respectiv Iza, Cisla, Repedea. Apa in care se scalda capata puteri magice, prin actul aruncarii in ea a florilor de sanzaiene, care precede scaldatul ritual.

Se crede ca astfel fetele vor fi mai frumoase, dar si mai curate ca si apa neinceputa in care s-au scaldat.

Din bătrâni se povesteşte că Sânzienele sunt nişte fete foarte frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii. Ele se prind în horă si “dau puteri” deosebite florilor si buruienilor, acestea devenind plante de leac, bune la toate bolile.

Legenda spune că,  în noaptea Sânzienelor, zânele zboară prin aer sau umblă pe pământ. Acestea cântă şi împart roade  holdelor, femeilor căsatorite, înmultesc păsările şi animalele, tămăduiesc bolnavii, apară semănăturile de grindină.

În cazul în care oamenii nu le sărbatoresc cum se cuvine, zânele se supară, devenind surate bune cu înrăitele Iele sau Rusalii . Sânzienele se razbună pe femeile care nu ţin sarbatoarea de pe 24 iunie, pocindu-le gura. Nici pe cei care au jurat strâmb vreodată, sau au facut ceva rău, îi aşteptă pedepse îngrozitoare, despre Sânziene ştiindu-se că sunt mari iubitoare de dreptate.

Sânzienele reprezintă tot odată si un prilej de întâlnire a tinerilor ce doresc să-şi unească destinele, o sărbatoare a iubirii, cinstită cum se cuvine, cu cantec şi joc. În ajunul Sânzienelor, fetele şi băieţii care urmează a se căsatori, se adună  seara în sat.

În ziua de Sânziene, toată lumea e cu sufletul deschis

De această sărbătoare, e veselie, voie bună şi toată lumea e cu sufletul deschis. Se ţin bâlciuri cu tiribombe si caluşei. Flăcăii aprind ruguri. Fetele mari culeg de pe câmp flori de sânziene şi împletesc cununi, apoi le aruncă peste case. Dacă se lovesc sau se agaţă de horn, vestesc o cununie apropiată. În zorii zilei flăcăii se adună în cete şi străbat satele, cu flori de sanziene la palarii. Se alege “Drăgaica”.

Dintr-un grup de şapte fete, se alege una, iar aceasta  trebuie sa fie cea mai frumoasă, cea mai cuminte şi cea mai bunş dintre fetele satului. Va fi împodobită cu spice de grâu. Celelalte tinere se imbracă în alb. Astfel format, alaiul Drăgaicei porneşte prin sat şi pe ogoare.

La intersecţii de drumuri, fetele fac o horă şi cântă voioase.

Adesea “Drăgaicele” sunt confundate cu “Sânzienele”. După unii specialişti, îşi are originea într-un cult geto-dacic străvechi al Soarelui. Aceste personaje au fost adesea reprezentate de traci înlănţuite într-o horă care se învârteşte ameţitor.

Ceremonialul cuprinde apoi întreg satul, iar gospodarii primesc câte un spic de grâu, pe care îl aşaezăp pe grindă, în şură. Ei speră că până la acea înălţime să li se adune grânele. Bătrânii vorbesc că ielele se adună şi dansează în pădure. Cine le vede rămâne mut pentru totdeauna sau înebuneşte. Tot “înţelepţii” satului cred că cine nu respectă Drăgaica poate avea parte de multe nenorociri: cel care spală, coase sau mătura în acea zi poate muri înecat ori trăznit. În popor se spune că fetele care vor să se mărite repede trebuie să se spele cu rouă. Însă, pentru ca acest scaldat ritual să aibă efectul scontat, se respectă anumite condiţii: în zori, din locuri necălcate, babele strâng roua Sanzienelor într-o cârpa alba, de pânză nouă, apoi o storc într-o oală nouă.

În drum spre casă, ele nu vorbesc deloc şi mai ales nu trebuie să întâlnească pe nimeni. Dacă toate acestea vor fi împlinite, cine se spală cu roua respectivă va fi sănatos si drăgăstos peste an. Femeile măritate pot face şi ele acest ritual, ca să fie iubite tot anul de soţ şi să aibă copii frumosi şi sănătoşi.