Acum, aproximativ, o sută de ani, toate doamnele emancipate ale spaţiului mioritico-transilvano-carpatin dădeau năvală în satele „săteşti”, atenţie, nu săseşti, dornice a începe prima sărbătorire a „IEI”. În buna tradiţie autohtonă a Român(ie)i!

Ia era de „bonton”.

O îmbrăcase, simplu, Regina Maria. O reprezenta. Pentru că se regăsea în ea, în ia românească, spiritul Reginei. Era puritatea Ei, în alb, era forţa Ei, în roşu, era credinţa Ei, în negru, era speraţa Ei, în verde…

Apoi, aceeaşi Regină Maria, pe front, în vremuri grele, avea să arate, în hainele albe ale purităţii, forţă, credinţă şi speranţă…

După o sută de ani, am redescoperit ia. E bine. Am văzut lucruri deosebite. Făcute de oameni deosebiţi.

Dar… Am vazut mult circ în aceste zile, şi multă circăr(ie), ca o dedicaţ(ie) prostului gust… Mă rog, nu mă pot abţine, să f(ie)!

Dar… Am o întrebare! În prost(ia) mea, ştiu că ia vine de la daci, sau, mă rog, de la dace, dar nimeni, în aceste zile, nu a pomenit acest lucru

Se poate aşa ceva, doamnelor şi domnişoarelor cu ie! Nimic, nici o reacţ(ie)….!